Parlamentarii USR PLUS din Braşov, Victor Ilie, Andrei Miftode, Tudor Benga şi Irineu Darău, au depus, vineri, o iniţiativă legislativă care să permită construcţia Spitalului Regional de Urgenţă din Braşov la o dimensiune şi complexitate care să răspundă nevoilor. Astfel, proiectul prevede extinderea terenului pentru spital cu peste 6 hectare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul USR PLUS, depus la Senat, propune extinderea terenului pentru spital cu o suprafaţă de teren de 6,45 hectare care să permită construirea tuturor pavilioanelor şi celor necesare pentru buna funcţionare. Dacă iniţiativa USR PLUS va fi adoptată, noul spital şi structurile conexe vor avea la dispoziţie un teren de 26,10 hectare, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de USR PLUS.

"Pandemia ne-a arătat necesitatea investiţiilor în sistemul sanitar mai mult ca oricând. Spitalul nou pentru Braşov a fost o temă cu care am mers în faţa cetăţenilor în campaniile din 2020. Am promis, am început să facem. Asta înseamnă administraţie USR PLUS", a susţinut  deputatul Victor Ilie, unul dintre iniţiatorii proiectului.

La rândul său, senatorul Irineu Darău a arătat că actualul primar al Braşovului, Allen Coliban, a militat încă din timpul mandatului său de parlamentar pentru extinderea planurilor de creştere a capacităţii de spitalizare din Braşov.

"A fost co-iniţiatorul unei legi similare din legislatura anterioară. Ne bucurăm că am reuşit să colaborăm cu Primăria Braşov pentru a face posibile planurile de extindere ale acestei investiţii cruciale pentru viitorul zonei", a adăugat Darău.

Lucrările Spitalului Regional Braşov, care ar urma să aibă o capacitate de aproape 1.000 de paturi, dintre care peste 900 de paturi pentru serviciile de urgenţă, ar putea fi finanţate prin Programul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă (PNRR).

"Este încurajator că, prin acest proiect, reuşim să ducem la îndeplinire o parte din menirea primordială a parlamentarilor - facilitarea colaborării instituţionale, pentru a servi intereselor cetăţenilor. Cât timp vom reuşi să ne concentrăm în jurul intereselor cetăţenilor, sunt sigur că vom putea repeta şi în viitor colaborarea excelentă pe care am avut-o, indiferent de culoarea politică, în depunerea acestui proiect", a conchis deputatul Andrei Miftode.

Iniţiativa USR PLUS este susţinută de către toţi parlamentarii din Braşov, de la toate partidele politice, mai scrie în comunicat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.