Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 994 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. De asemenea, de la ultima raportare, 94 de persoane au decedat. În ultimele 24 de ore au fost făcute 9.124 de teste RT-PCR (4.448 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.676 la cerere) şi 4.937 de teste rapide antigenice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Până astăzi, 4 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.059.331 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.000.451 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 994 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, potrivit autorităţilor.

În Bucureşti sunt 210 cazuri noi. Dintre judeţe. doar Clujul are peste 100 de cazuri noi de COVID-19, respectiv 147.

Bucureşti, Ilfov şi Cluj au valori peste 2 ale coeficientului infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, în celelalte juideţe, valoarea acestui indicator fiind sub 2.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 237 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 28.474 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.05.2021 (10:00) – 04.05.2021 (10:00) au fost raportate 94 de decese (49 bărbaţi şi 45 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj,  Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş,  Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui,  Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 30 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 6 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi. 

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.170. Dintre acestea, 1.190 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.395.986 de  teste RT-PCR şi 909.592 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.124 de teste RT-PCR (4.448 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.676 la cerere) şi 4.937 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 26.133 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.062 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 49.189 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 133 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.233 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 3 mai, 3.498 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 980.690 de lei.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.526 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.124 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 48 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 190 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.