Poliţia belgiană a arestat 132 de persoane, sâmbătă, în timpul dispersării unui miting împotriva restricţiilor de sănătate dintr-un parc din Bruxelles, care a fost interzis de autorităţi, potrivit unui bilanţ oficial publicat duminică, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dispersarea a fost brutală, cu intervenţii cu tunuri de apă şi jandarmi călare. Incidente sporadice au avut loc în parc până la ora 21.00, a indicat Poliţia. 

Din cauza unui jet de apă, o persoană a rămas inconştientă şi alte 14 au fost rănite uşor, dintre care una rănită de un cal al Poliţiei. Trei poliţişti au fost spitalizaţi şi zece au fost răniţi uşor. Cinci persoane au fost reţinute, a precizat Poliţia. 

Adunarea a fost organizată prin intermediul reţelelor sociale pentru a protesta faţă de restricţiil impuse în lupta contra pandemiei. Au fost prezente între 1.000 şi 2.000 de persoane. 

O adunare similară organizată de 1 aprilie a reunit aproape 2.000 de persoane în acelaşi parc, dar a degenerat în confruntări când Poliţia a intervenit pentru a evacua spaţiul. Autorităţile au fost nevoite să trimită întăriri pentru a restabili ordinea. 

Sâmbătă au intervenit 600 de poliţişti, mai multe tunuri de apă şi o unitate de jandarmi călare. Ei s-au poziţionat în jurul parcului, înainte de sosirea participanţilor. 

Premierul Alexander De Croo le-a cerut oamenilor cu o zi înainte să nu participe la o manifestare interzisă. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.