Amânarea unei plasări în carantină - în decembrie - a Regatului Unit ar fi antrenat moartea a aproape 27.000 de britanici, denunţă un raport - publicat în cotidianul The Guardian - al think tank-ului Resolution Foundation, care acuză Guvernul lui Boris Johnson de o ”eroare gravă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Adoptarea unei abordări timide şi tardive a carantinelor a fost un dezastru, care a cauzat mii de morţi care puteau să fie evitate”, denunţă conducătorul secţiei economice a acestui grup de reflecţie, Mike Brewer.

”Întârzierea (impunerii) restricţiilor a obligat totodată autorităţile să ia măsuri sanitare mai stricte şi mai îndelungate decât în orice altă ţară, agravând criza economică”, acuză Resolution Foundation în acest raport.

Regatul Unit - care înregistrează oficial 125.000 de morţi din cauza covid-19 - este cea mai însângerată ţară din Europa de noul coronavirus.

Faptul că nu s-au impus restricţii încă de la începutul lui decembrie, când bilanţul zilnic al morţilor din cauza covid-19 creştea, nu a făcut decât să deterioreze o situaţie sanitară deja îngrijorătoare atunci, se denunţă în raport.

Resolution Foundation denunţă un ”nou eşec” şi consideră că Guvernul Johnson comisese deja o serie de erori - mai întâi în martie 2020, prin întârzierea plasării în izolare a regatului, la două săptămâni după introducerea Italiei în carantină, iar apoi în septembrie, când numărul contaminărilor era în creştere, iar Boris Johnson a aşteptat până la sfârşitul lui octombrie pentru a reintroduce Anglia în carantină.

Think tank-ul salută, însă, ajutoarele economice acordate unor întreprinderi şi unor salariaţi - în valoare medie de 7.800 de euro de gospodărie - şi campania de vaccinare din Regatul Unit, care a administrat de trei ori mai multe doze de vaccin decât Uniunea Europeană (UE).

În total ”25 de milioane de oameni au fost vaccinaţi cu prima doză de vaccin”, relevă grupul de reflecţie, care evocă obiectivul lui Boris Johnson de vaccinare cu cel puţin o doză de vaccin împotriva covid-19 a populaţiei britanice în vâîrstă de peste 50 de ani până la jumătatea lui aprilie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.