Echipa de experţi pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii a trimis-o în ianuarie la Wuhan să ancheteze cu privire la originea pandemiei covid-19 urmează să-şi prezinte raportul în săptămâna care începe a 15 martie, anunţă directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Echipa lucrează la raportul final şi la un rezumat şi înţelegem că vor fi publicate simultan, în săptămâna care începe la 15 martie”, a anunţat vineri Tedros Adhanom Ghebreyesus.

”Ştiu că numeroase ţări membre abia aşteaptă să vadă raportul”, dar ”şi eu, bineînţeles”, a adăugat el.

Directorul OMS promite să transmită documentul statelor membre ”înainte de publicare” şi să le prezinte concluziile.

OMS anunţa  iniţial că echipa de experţi urma să difuzeze rapid un raport preliminar şi apoi raportul final.

Proiectul documentului preliminar a fost abandonat în februarie, fără explicaţii veritabile.

Într-o lungă conferinţăă de presă, la Wuhan, la finalul misiunii, experţii au prezentat diverse ipoteze de lucru cu privire la modul în care virusul care cauzează covic-19 a trecut de la animal la om.

Ei au părut să excludă ipoteza ca virusul să fi ”scăpat” de la Institutul de Virusologie din Wuhan, aşa cum acuza Guvernul lui Donald Trump, o ipoteză pe care o consideră extrem de improbabilă.

Însă directorul general al OMS a rectificat ulterior şi a anunţat că ”toate ipotezele rămân pe masă” în explicarea originii pandemiei.

Această răzgândire a semănat o oarecare confuzie şi a adâncit scepticismul multor ţări faţă de misiune, în frunte cu Statele Unite.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, a îndemnat într-o conferinţă de presă Beijingul să dea dovadă de ”transparenţă”.

”Ceea ce spunem clar de mai multe săptămâni este că avem îngrijorări profunde cu privire la modul în care primele rezultate ale echipei de anchetă cu privire la covid-19 au fost comunicate şi că ne punem întrebări despre procesul subiacent în ajungerea la aceste rezultate”, a declarat el.

Într-o scrisoare deschisă publicată joi, 24 de cercetători internaţionali au îndemnat la o nouă anchetă - independentă şi mai aprofundată -, denunţând ”limitări structurale” impuse activităţii experţilor OMS la momentul vizitei lor în China.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.