Antrenorul formaţiei Viitorul Constanţa, Mircea Rednic, a declarat că Astra Giurgiu, echipă pe care o va întâlni duminică, este una bine organizată, periculoasă pe contraatac şi care are un jucător de excepţie – Budescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mircea Rednic a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Astra vine după două rezultate pozitive în compania unor formaţii bune.

“O echipă care vine după două rezultate bune, cu echipe bune, egalul cu Craiova şi egalul de la CFR, o echipă care se apără foarte bine, e bine organizată, foarte periculoşi pe contraatac plus un jucător de excepţie – Budescu, care oricând inventează ceva goluri, pase, o echipăa care e într-o perioadă bună”, a afirmat antrenorul Viitorului.

Întrebat dacă este nevoie să fie luate măsuri speciale la Budescu, Mircea Rednic a răspuns: “Asta e clar. În momentul când pierdem mingea trebuie să îi acordăm o atenţie specială pentru că dacă are spaţiu şi îl laşi liber, nu îl deranjezi poate să tragă la poartă, poate să îţi dea o dea decisivă. E un jucător foarte important pentru ei şi jucător cu calităţi. Eu am şi lucrat cu el, deci îl cunosc foarte bine”.

Antrenorul Viitorului a mai declarat că echipa sa a pierdut puncte în ultimele trei meciuri din cauza greşelilor individuale.

“Am pierdut puncte pentru că am făcut greşeli individuale, nu au fost greşeli de echipă, au fost greşeli individiale, aşa e cu echipe cu jucători noi cum au fost echipele cu care am jucat în cele trei etape, care au fost cu Steaua, cu Sepsi şi cu Craiova, în momentul în care ai greşit, ei te-au taxat, noi asta am păţit şi sper ca să nu mai facem cadouri. Am făcut două cadouri plus arbitrul care a făcut un cadou penaltyul. Atunci nu ne-am dat seama, dar după ce am văzut şi am analizat jocul cam foarte uşor a fost dat. Artean nu a avut niciodată intenţia să-l lovească”, a explicat Mircea Rednic.

Meciul din Astra Giurgiu şi Viitorul va avea loc duminică, de la ora 14.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.