Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că municipalitatea a pregătit atâtea centre de vaccinare câte au fost solicitate, precizând că este o operaţiune care se coordonează de la nivel naţional şi orice s-ar solicita Primăria poate organiza în 10-15 zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Nicuşor Dan a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, când să se aştepte bucureştenii să fie gata cele două centre de vaccinare de la circ. 
 
"Ca să vaccinezi ai nevoie de vaccinuri şi de locuri în care să vaccinezi. Problema mare este că în momentul de faţă, după cum ştiţi foarte bine, au fost anunţuri oficiale de la nivel naţional, nu sunt vaccinuri suficiente. Noi suntem gata, după cum ştiţi, şi cu circul. Atât ni s-a solicitat, atât am pregătit. (...) Este o operaţiune care se coordonează de la nivel naţional, noi suntem suport în măsura în care ni se solicită suportul, orice ni se solicită, suntem gata în 10-15 zile să organizăm”, a explicat primarul Capitalei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.