Preşedintele ales american Joe Biden a anjunţat la CNN că i-a cerut imunologului Anthony Fauci - o personalitate foarte respectată în Statele Unite, care face parte din celula de criză a Casei Albe împotriva pandemiei şi care este atacat violent de către Donald Trump - să facă parte din echipa sa în lupta împotriva covid-19, relatează AFP şi Reuters

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Doctorul Anthony Fauci face parte din celula de criză a Casei Albe de luptă împotriva noului coronavirus, dar a fost atacat violent de către Donald Trump, care minimalizează cu regularitate ameninţarea reprezentată de pandemia covid-19, soldată cu peste 275.000 de morţi în Statele Unite.

Joe Biden a anunţat joi că intenţionează să le ceară americanilor, la 20 ianuarie, când se va instala la Casa Albă, să poarte mască de protecţie în primele 100 de zile ale mandatului său.

”Să purtăm mască 100 de zile, nu întotdeauna. Şi cred că vom vedea o reducere semnificativă (a infectărilor cu SARS-CoV-2)”, a îndemnat Biden.

Biden a anunţat în acest interviu că echipa sa s-a întâlnit joi cu Fauci, directorul Institutului Naţional american pentru Alergii şi Boli Infecţioase.

”I-am cerut să rămână în postul pe care l-a ocupat cu ultimii preşedinţi şi i-am cerut să fie consilierul meu medical cu cel mai înalt rang şi un membru al echipei covid”, a declarat preşedintele ales.

Joe Biden a anunţat, de asemenea, că se va vaccina împotriva covid-19 după ce Anthony Fauci îl va informa că vaccinarea nu prezintă vreun pericol şi a dat asigurări că se poate vaccina în mod public.

”Este important ca poporul american să ştie că este sigur” să se vaccineze, a subliniat el.

Fostul senator şi vicepreşedinte al lui Barack Obama a anunţat că va emite, după ce se instalează la Casa Albă, un decret prin care să le ceară americanilor să poarte masca de protecţie în clădirile federale şi în reţelele de transport interstatale.

Preşedintele american în exerciţiu a negat în mai multe rânduri utilitatea măştii de protecţie şi l-a ironizat pe Joe Biden din cauza faptului că poartă mască de protecţie, spre deosebire el.

Anunţul lui Biden confirmă astfel o mare diferenţă între politica sanitară pe care vrea să o implementeze în lupta împotriva răspândirii covid-19 şi cea a lui Trump.

În Statele Unite, purtarea măştii este recomandată în prezent de către autortăţile sanitare naţionale.

”Poartă mască, ajută la protejarea celorlalţi!”, îndeamnă pe site Centrele pentru control şi prevenţia bolilor (CDC).

Însă statele, comitatul sau oraşul - de la caz la caz - sunt cele care impun obligativitatea purtării măştii.

La începutul lui iulie, guvernatoarea Kansasului Laura Kelly a emis o decizie cu privire la purtarea măştii în locurile publice. Însă 90 dintre cele 105 de comitate din acest stat au refuzat să o aplice.

Mai multe studii au confirmat şi au măsurat eficienţa purtării măştii în orirea pandemiei.

Astfel, dacă 95% din populaţia fiecătui stat american ar purta în mod sistematic o mască de protecţie - în prezenţa altor persoane -, bilanţul covid-19 s-ar reduce cu aproape 130.000 de cazuri, potrivit unor previziuni de la sfârşitul lui octombrie ale Institute for Health Metrics and Evaluation.

Statele Unite se confruntă cu un nou val spectaculos al epidemiei de mai multe săptămâni, în contextul Thanksgiving.

Peste 210.000 de contaminări cu noul coronavirus au fost înregistrate - numai joi -, un ”record absolut” de la începutul pandemiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.