Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, după ce numărul cazurilor zilnice de COVID-19 a scăzut sub 10.000, că ”avem motive pentru un optimism moderat - moderat” şi că peste o săptămână - două, vom putea să avem rezultate care arată o îmbunătăţire netă a situaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 ”Datele de astăzi ne arată că avem motive pentru un optimism moderat - moderat. Vedem că nu a crescut numărul de cazuri faţă de zilele anterioare şi cred că se confirmă ceea ce spun de câteva zile încoace, că, în ceea ce priveşte numărul de cazuri noi, ne situăm pe un platou. Tot astăzi am putut să observăm că numărul persoanelor vindecate este aproximativ egal cu numărul persoanelor care, din păcate, au fost detectate cu această boală. Să vedem dacă, în zilele următoare, acest trend se confirmă. Putem să spunem însă deja că măsurile care au fost luate de autorităţi au fost măsurile corecte, au fost măsurile adecvate”, a declarat preşedintele.

Iohannis a precizat vcă lucrurile vor arăta şi mai bine dacă avem răbdare şi dacă respectăm în continuare cu sfinţenie aceste măsuri.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Dacă o facem, atunci peste o săptămână, două, vom putea să avem rezultate care arată o îmbunătăţire netă a situaţiei”, a conchis el.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri 9.272 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate în ultimele 24 de ore 160 de decese. La ATI sunt internaţi 1.139 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19. Anunţul Grupului de Comunicare Strategică vine după două zile în care numărul cazurilor noi de COVID-19 a trecut de 10.000.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.