Mai multe persoane au fost rănite într-un atentat cu explozivi, miercuri, la un cimitir nemusulman de la Jeddah, un oraş situat în vestul Arabiei Saudite, la o ceremonie care comemora Armistiţiul de la 11 noiembrie 1918, a anunţat Ministerul francez de Externe, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ceremonia anuală, care comemorează sfârşitul Primului Război Mondial la cimitirul nemuslman de la Jeddah, la care asistă (reprezentanţi ai) mai multor consulate generale, inclusiv Consulatul Franţei, a fost ţinta unui atac cu dispozitiv exploziv în această (miercuri) dimineaţa, care a cauzat mai mulţi răniţi”, anunţă Quai d'Orsay.

”Franţa condamnă ferm acest atentat laş, pe care nu-l poate justifica nimic”, denunţă diplomaţia franceză, care îndeamnă autorităţile saudite să facă deplin lumină cu privire la acest atentat, să-i identifice şi să-i judece pe autori.

Patru persoane - inclusiv un cetăţean grec - au fost rănite uşor în această explozie la cimitir, a declarat un reprezentant al Guvernului de la Atena pentru Reuters.

Este vorba despre al doilea atac care vizează interese franceze la Jeddah, după un atac, la 29 octombrie, vizând un paznic al Consulatului Franţei, pe fondul unei serii de atentate jihadiste în Franţa, dar şi la Viena, la 2 noiembrie, legate în parte de caricaturizarea profetului Mahomed.

Mai multe ţări, inclusiv Franţa şi Belgia,. marchează miercuri 102 ani de armistiţiul încheiat de Germania cu Aliaţii care a pus capăt Primului Război Mondial.

Declaraţii ale preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la dreptul de caricaturizare, inclusiv a lui Mahomed, în numele libertăţii de exprimare, au declanşat un val de furie în Orientul Mijlociu şi în lumea musulmană.

Emmanuel Macron a promis ca Franţa ”să nu renunţe la caricaturi”, în cadrul unui omagiu naţional adus profesorului Samuel Paty, decapitat de către un islamist la 16 octombrie, din cauză că le-a arătat elevilor, la cursuri despre libertatea de exprimare, caricaturi cu Mahomed din revista satirică Charlie Hebdo.

În unele ţări cu populaţie majoritar musulmană, credincioşi au reacţionat cu furie faţă de declaraţiile lui Emmanuel Macron, ale cărui portrete au fost arse la manifestaţii, iar o campanie a fost lansată în vederea boicotării produselor franţuzeşti.

Şeful statului francez a încercat să liniştească furia care creşte în lumea musulmană, dând asigurări, într-un interviu acordat postului de televiziune panarab Al Jazeera, că înţelege că musulmanii sunt ”şocaţi” de caricaturile lui Mahomed, denunţând însă ”manipulări” şi ”violenţa”.

Franţa, Austria, Germania şi Uniunea Europerană (UE) au partcipat marţi la un minisummit prin videoconferinţă, într-o încercare de a consolida reacţia europeană în lupta împotriva terorismului, în urma ultimelor atentate din Franţa şi de la Viena.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.