Accesul la proiecţiile în aer liber din cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest 2020 va fi gratuit, au anunţat marţi organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este vorba despre proiecţiile din Grădina Verona şi de pe taresa Muzeului de Artă Recentă.

Purtarea măştii va fi obligatorie pe toată durata proiecţiilor, care vor începe la ora 19:00 în ambele spaţii.

La Verona va fi proiectat câte un film în fiecare seară, între producţii numărându-se „True Mothers”, de Naomi Kawase, „La Vérité”, de Hirokazu Koreeda, „Été 85”, de François Ozon, şi „Malmkrog”, de Cristi Puiu.

 

 

Programul complet de la Cărtureşti Verona:

Vineri, 23 octombrie – „True Mothers”, de Naomi Kawase
Sâmbătă, 24 octombrie – „Le discours”, de Laurent Tirard
Duminică, 25 octombrie – „Still the Water”, de Naomi Kawase
Luni, 26 octombrie – „La Vérité”, de Hirokazu Koreeda
Marţi, 27 octombrie – „Été 85”, de François Ozon
Miercuri, 28 octombrie – „Mandibules”, de Quentin Dupieux
Joi, 29 octombrie – „Sweat”, de Magnus Von Horn
Vineri, 30 octombrie – „Sweet Bean”, de Naomi Kawase
Sâmbătă, 31 octombrie – „Malmkrog”, de Cristi Puiu
Duminică, 1 noiembrie – „Another Round”, de Thomas Vinterberg

Proiecţiile de pe terasa din curtea Muzeului de Artă Recentă (MARe) sunt programate:

Vineri, 23 octombrie – „Another Round”, de Thomas Vinterberg
Sâmbătă, 24 octombrie – „Été 85”, de François Ozon
Duminică, 25 octombrie – „Le discours”, de Laurent Tirard

Participanţii la proiecţii vor primi cadou câte un bilet de vizitare al muzeului, valabil până la finalul anului 2020.

Întregul program al proiecţiilor drive-in şi outdoor poate fi găsit pe filmedefestival.ro şi pe paginile de Facebook şi Instagram ale festivalului.

Cea de-a 11-a ediţie a Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc între 23 octombrie şi 1 noiembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.