Dialoguri, ateliere şi film sunt atracţiile din această săptămâna la prima ediţie a Festivalului literar româno-britanic Romania Rocks, care se desfăşoară la sediul ICR Londra şi online, în perioada 17 octombrie - 13 noiembrie 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Discuţiile între autori celebri din România şi Marea Britanie sunt reunite în seria „The Rock Talks”. Aceştia abordează teme de actualitate şi despre literatură, iar Andrei Codrescu şi David Mitchell sunt primii invitaţi, luni, 19 octombrie.

Poetul, prozatorul şi eseistul român va discuta cu autorul romanului „Number 9 Dream” („Visul numărul 9”; Humanitas Fiction, 2018), finalist la Booker Prize şi la James Tait Black Memorial Prize, şi „Cloud Atlas” („Atlasul norilor”, 2004; Humanitas Fiction, 2008, 2013), câştigător al British Book Literary Fiction Award, roman ecranizat în 2012.

A doua întâlnire din seria „Rock Talks” va avea loc joi, 22 octombrie, între Marius Chivu şi Paul Bailey. Romancierul britanic, biograf şi admirator al României, va discuta cu Marius Chivu, scriitor, traducător şi cronicar literar român. Primele două întâlniri din seria „Rock Talks” sunt moderate de Rosie Goldsmith, director artistic al Festivalului literar româno-britanic.

Ana Blandiana şi Fiona Sampson vor avea vineri, 23 octombrie 2020, cea de-a treia întâlnire din seria de dialoguri între autorii britanici şi români de top. Poeta şi scriitoarea britanică, publicată în 37 de limbi şi câştigătoare a numeroase premii naţionale şi internationale se va întâlni cu renumita poetă româncă propusă pe listele nominalizărilor la Premiul Nobel pentru Literatură, pentru anul 2020, într-un dialog virtual, moderat de Gabriela Mocan, şi cu participarea traducătoarei Viorica Patea.

Tot vineri, 23 octombrie, va avea loc atelierul de traducere şi lecturi „Translating Romania”. Acest atelier marchează munca nepreţuită a traducătorilor care au dat literaturii române o voce internaţională. Vor participa: Jozefina Komporaly, Diana Manole, Philip Ó Ceallaigh, Gabi Reigh, Andreea Scridon, Adam Sorkin şi Lidia Vianu, într-un eveniment online moderat de Gabriela Mocan.

În perioada 24-25 octombrie, la sediul ICR Londra şi online, se va desfăşura weekend-ul dedicat literaturii pentru copii şi va cuprinde:
- atelier cu Marlene Stanciu, „Crafting stories. Making your own museum” – ce poveste spun obiectele pe care le preţuim şi cum putem transpune aceste poveşti într-unele cu înţeles. Artista Marlene Stanciu ne va ghida înspre crearea unor muzee personale mici prin dezvăluirea unor obiecte fascinante pe care ea şi partenerul ei, Alex Herberth, le-au salvat şi restaurant în casa lor tradiţională din satul transilvănean Cincu.
- atelier de ilustraţie cu Axel Scheffler, „Stories to remember. Creating unique characters” pornind de la o scurtă poveste a scriitorului şi traducătorului Florin Bican. Axel Scheffler a ilustrat unele dintre cele mai iubite cărţi pentru copii din lume şi l-a creat pe unicul şi îndrăgitul personaj al cărţilor Juliei Donaldson, Gruffalo.
- proiecţii de filme de animaţie, pentru copii, la sediul ICR Londra, în cadrul atelierului „The incredible story of Dumitru Dan, the first man to walk around the world”.  Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora locală 16.00 şi duminică, de la aceeaşi oră, va fi proiectată animaţia multi-premiată „Opinci/ My father’s shoes”, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizorii Anton & Damian Groves şi cu ilustratorii Maria & Ileana Surducan. 
- Atelierulul „Drawing stories. Vacanţa lui Nor/ Nor’s holiday”, cu Maria şi Ileana Surducan va avea loc online duminică, 25 octombrie.

Weekendul cuprinzând activităţi dedicate copiilor (24-25 octombrie) va include şi atelierul online de storytelling „Meet the author” cu recunoscuta scriitoare Simona Antonescu, pasionată să transforme istoria în literatura, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Autoarea îi va prezenta pe Ilinca şi Călin, gemenii norocoşi din seria „Istoria povestită copiilor/ History for kids” care realizează călătorii magice înspre locuri uitate ale României şi care întâlnesc personaje remarcabile din trecut. Prin ochii îi vom (re)descoperi pe Decebal, Menumorut, Regina Maria, Regele Mihai şi ne vom alege personajul istoric preferat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.