Poliţiştii constănţeni au deschis două anchetă pentru fraudă la vot, după ce doi alegători au primit şi au votat pe mai multe buletine decât este normal, în aceste cazuri fiind anulate patru buletine de vot.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că, în jurul orei 10.20, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la secţia de votare numărul 324 din oraşul Năvodari, o persoană ar fi avut în mână cinci buletine de vot.

“În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză aplicând ştampila şi pe buletinul în plus. Acesta a fost anulat, restul de patru buletine fiind introduse în urnele de vot”, a anunţat IPJ Constanţa.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot.

De asemenea, în jurul orei 10.45, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Ciocârlia au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat s-ar fi prezentat la urnele în care se introduc buletinele de vot şi, după ce ar fi introdus două dintre acestea, ar mai fi rămas cu trei buletine de vot. Membrii comisiei au constatat acest fapt, motiv pentru care au anulat cele 3 buletine de vot.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.