Actorii Laurence Fishburne şi Maya Rudolph şi compania Quibi au fost marii câştigători în a patra seară a ceremoniei Creative Arts, care a avut loc joi, potrivit Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Producătorul de conţinut a primit două trofee, ambele pentru actori din serialul „#FreeRayshawn” - Laurence Fishburne a câştigat un premiu, al treilea Emmy al său, pentru rolul Steven Poincy, iar Jasmine Cephas Jones, pentru rolul Tyisha.

La categoria „voice-over” s-a impus Maya Rudolph, pentru „Big Mouth” (Netflix). Ea a primit şi două nominalizări - pentru „Saturday Night Live” şi „The Good Place” - la premiile Primetime Emmy, care vor fi acordate duminică seară.

Serialul „Schitt’s Creek” (Pop TV) a fost premiat pentru casting la categoria comedie, iar „Succession” (HBO), la categoria dramă.

„Forky Asks A Question: What Is Love?” (Pixar) a câştigat premiul pentru cel mai bun program animat. Trent Reznor şi Atticus Ross au fost premiaţi pentru muzica miniseriei „Watchmen” (HBO).

Creative Arts Emmys - concentrate pe categorii ca regie, casting, imagine, costume, montaj şi muzică -, care în mod normal reprezintă un eveniment live ce are loc la Microsoft Theatre pe parcursul a două nopţi înainte de gala Primetime Emmy, au fost anunţate acum, online, între 14 şi 17 septembrie şi ultima parte este programată pentru 19 septembrie. Ceremoniile sunt găzduite de actriţa Nicole Byer.

Cel mai important eveniment de săptămâna aceasta va fi gala Primetime Emmy. Miniseria „Mrs. America” şi serialul „Killing Eve”, actorii Jennifer Aniston, Mark Ruffalo şi Michael Douglas se numără între nominalizaţii celei de-a 72-a ediţii, care va fi prezentată duminică noapte de Jimmy Kimmel.

În total, la ceremoniile Creative Arts vor fi acordate 100 de trofee.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.