Un activist din organizaţia opozantului rus Aleksei Navalnîi, Aleksei Baraboşkin, a fost bătut crunt de către necunoscuţi, miercuri seara, în oraşul Celiabinsk, cu câteva zile înainte de alegeri în regiunea cu acelaşi nume, a anunţat echipa sa, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Coordonatorul cartierului nostru general Aleksei Baraboşkin a fost atacat de necunoscuţi care l-au bătut. Ei nu i-au luat nici telefonul şi nici banii”, a anunţat echipa locală a lui Aleksei Navalnî,i într-un mesaj postat pe reţeaua rusă de socializare VK, precizând că salvatori suspectează că acesta a suferit o fractură a bolţii craniene.

Opozantul primea ameninţări de mai multe săptămâni, se arată în comunicat, postat împreună cu o imagine în care Aleksei Baraboşkin apare cu faţa învineţită.

Alegeri locale au loc la sfârşitul acestei săptămâni în regiunea Celiabinsk, situată între Ural şi Siberia, la fel ca în alte regiuni în Rusia.

Alegătorii sunt chemaţi să-şi aleagă deputaţii în Parlamentele regionale.

La sfârşitul lui august, lui Aleksei Navalnîi i s-a făcut rău într-un avion cu care se întorcea dintr-un turneu electoral în Siberia. Spitalizat mai întâi în Rusia, el a fost transferat în Germania, unde medici care-l îngrijesc au anunţat că au găsit urme ale unei otrăviri cu un agent neurotoxic de tip noviciok, conceput în epoca sovietică.

La începutul săptămânii, un sediu al coaliţiei opoziţiei angajate în alegeri la Novosibirsk, susţinută de Aleksei Navalnîi, a fost atacat marţi de un necunoscut, care a aruncat în sediul din Siberia o sticlă cu un produs chimic veterinar care degaja un miros neplăcut.

Germania, susţinută, de mai multe state occidentale, a cerut explicaţii Rusiei, ceea ce a condus la un schimb de replici între Moscova şi Berlin.

Alegerile regionale - care încep vineri şi continuă timp de trei zile - au loc într-o atmosferă delicată pentru Partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin, slăbit de criza economică, scandaluri de corupţie şi un sentiment de contestare în anumniote regiuni.

Partidul Rusia Unită rămâne, însă, marele favorit în acest scuritn şi ar urma să se impună aproape în toare regiunile, cu atât mai mult cu cât candidaţiii opoziţiei se confruntă cu numeroase dificultăţi în a participa la alegeri sau în a se face cunoscuţi publicului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.