Kievul şi Berlinul au salutat luni respectarea - timp de aproape o lună - a unui armistiţiu cu separatişti proruşi în estul Ucrainei, un record care ar putea alimenta eforturi în vederea unei soluţionări politice a conflictului din estul Ucrainei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Armistiţiul a intrat în vigoare la 27 iulie. De atunci, niciun militar ucrainean nu a fost ucis sau rănit în confruntări armate, a anunţat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

”Armistiţiul este respectat probabil cea mai lungă perioadă din 2014”, data începerii războiului, a notat şeful diplomaţiei germane Heiko Maas într-o conferinţă de presă, la Kiev, salutând ”progrese considerabile”.

”Această situaţie creează o pânză de fundal pozitivă în vederea continuării avansării” către ”sfârşitul total al agresiunii ruse” în Ucraina, a apreciat omologul său ucrainean Dmitri Kuleba, în aceeaşi conferinţă de presă.

În acest context, Heiko Maas, a cărui ţară, împreună cu Franţa, sunt mediatorii procesului de pace din Ucraina, a îndemnat ”să nu se reducă eforturile” şi să se meargă înainte cu partea politică a soluţiei, aflate într-un punct mort de ani de zile şi care include problema organizării unor alegeri locale în zonele aflate sub controlul separatiştilor proruşi.

O nouă întâlnire a miniştrilor de Externe ucrainean, rus, francez şi german este luată în considerare în septembrie, în vederea abordării acestui dosar, a precizat el.

”Ucraina nu  va accepta niciodată concesii care să ne submineze integritatea teritorială” şi apropierea acestei foste republici sovietice de UE şi NATO, a avertizat Dmitri Kuleba.

Războiul din estul Ucrainei s-a soldat în şase ani cu peste 13.000 de morţi şi aproximativ 1,5 milioane de deplasaţi în această ţară cu 40 de milioane de locuitori.

Rusia, în pofida negărilor sale, este considerată larg drept susţinătorul politic, financiar şi militar al rebelilor proruşi.

Kievul şi Occidentul acuză Moscova de faptul că, prin alimentarea acestui conflict, urmăreşte să menţină Ucraina în sfera sa de influenţă şi să o împiedice să adere la NATO.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.