Olguţa Vasilescu a declarat la Congresul PSD de sâmbătă că percepţia PSD, după aproape un an de guvernare PNL s-a schimbat foarte mult. Ea a precizat că a numit Cabinetul Orban „Guvernul o să”, pentru că tot promit că fac lucrurile şi iau măsuri, însă nu livrează nimic. Aceasta a dat ca exemplu dublarea alocaţiilor sau mărirea pensiilor cu 40%, acţiuni care nu au fost făcute de Guvernul liberal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Percepţia PSD, după aproape un an de guvernare PNL s-a schimbat foarte mult. Au reuşit să piardă aproape 80% din locurile de muncă. Datoria publică a crescut. ŞI asta fără să apară nişte autostrăzi, fabrici construite, să aibă măcar un singur proiect cu semnătura celor de la PNL. Noi am avut o creştere economică între 5 şi 7%, fiind pe primul loc în UE. La ora actuală suntem la coada clasamentului european, iar deficitul a ajuns la 9%. S-au împrumutat de 5 ori mai mult decât s-a împrumutat guvernarea PSD. Nici măcar nu vin să ne spună pe ce au cheltuiţi aceşti bani. Eu am denumit Guvernul Orban Guvernul o să, pentru că tot auzim că o să vină ventilatoare. Nu a venit niciunul. O să se dea măşti, o să se relanseze economia. O să crească alocaţiile, o să se dubleze. Nu s-au dublat. O să se se crească pensiile cu 40%. Evident că dacă ne uităm pe lege o să constatăm că e o scădere de 26% a pensiilor. Ni se tot spune că Legea pensiilor nu e sustenabilă”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Ea a adăugat că „alocaţiile copiilor noi le-am dublat anul trecut, ca urmare a unui amendament PNL, foarte prost făcut”.

„Am corectat amendamentul dar nici prin cap nu ne-a trecut să atacăm la CCR sau să nu plătim. Am mers la Guvern şi am găsit soluţii pentru dublarea alocaţiilor. Ei de ce nu au făcut-o? Cred că trebuie să răspundă la întrebare, cum ar trebui să răspundă şi la multe alte întrebări”, a completat Vasilescu. 

Congresul PSD este în desfăşurare, la ora transmiterii acestei ştiri, sâmbătă la Palatul Parlamentului. Pentru şefia PSD candidează Marcel Ciolacu şi Eugen Teodorovici. 

Teodorovici nu este prezent la Congres.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.