Ministrul Agriculturii Adrian Oros a anunţat că la întâlnire de miercuri de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis discuţiile se vor axa pe Programul Naţional Strategic şi Programul Naţional de Relansare, două teme importante care nu au prea fost abordate din cauza contextului nefavorabil al pandemiei de coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Problema rectificării o să o avem în Guvern, la Cotroceni discutăm Programul Naţional Strategic şi Programul Naţional de Relansare, cele două subiecte care, dacă nu ar fi fost această pandemie şi dacă nu ar fi fost această secetă, ar fi trebuit să fie subiectele principale anul acesta atât ale noastre cât şi ale fermierilor, pentru că este foarte important. Din păcate, a fost lăsat aşa în umbră din punct de vedere al atenţiei dumneavoastră acest Program Naţional Strategic, dar care, în opinia mea, nu şi-a pierdut din importanţă. Este vital cum decidem acum să finanţăm agricultura României în următorii 7 ani şi cum să alocăm sumele respective”, a declarat Adrian Oros, într-o conferinţă de presă susţinută marţi la sediul Ministerului Agriculturii. 

Chestionat dacă va discuta cu asociaţiile de fermieri despre Programul Naţional Strategic, ministrul Oros a răspuns: „A fost acea perioadă de aproape trei luni în care nu am reuşit să ne întâlnim, apoi am refăcut întâlnirile, unele întâlniri şi fize şi prin prezenţa liderilor asociaţiei, altele prin videoconferinţe”.

Acesta a adăugat că aproape toate statele membre ale UE sunt în curs de elaborare a Programelor Naţionale Strategice.

„De la Bruxelles semnalele nu sunt doar pentru România, sunt pentru toate ţările, pentru că toate ţările au elaborat sau sunt în curs de elaborare a Programelor Naţionale Strategice, pe de o parte, iar pe de altă parte fiecare ţară vrea să atragă cât mai mult prin programul acela de creştere a rezilienţei şi de relansare economică. La finele săptămânii următoare o să avem prima întâlnire. Sper ca evenimentele sanitare să ne permită să participăm la întâlnirea din Germania legată de cele două subiecte”, a conchis Oros.

Preşedintele Klaus Iohannis are, la momentul transmiterii acestei ştiri, o şedinţă de lucru la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul de Finanţe Florin Cîţu, ministru Economiei Virgil Popescu, ministrul TransporturilorLucian Bode şi Ministrul Agriculturii Adrian Oros. 

La finalul întâlnirii, şeful statului va susţine o declaraţie de presă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.