Mii de chinezi au participat la o licitaţie, în acest weekend, pentru a cumpăra un număr de telefon “norocos”, care a fost adjudecat contra sumei de 2,25 milioane de yuani (273.000 de euro).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numărul de telefon are la final cinci de 8, cifră considerată purtătoare de noroc, deoarece cuvântul “opt” în mandarină sună la fel ca “prosperitate”.

Au participat la licitaţie peste 5.000 de persoane.

Este ceva obişnuit în China ca firmele să încerce să îşi impresioneze clienţii sau ca bogaţii să plătească mult pentru a avea un număr de telefon considerat norocos.

Cea mai căutată cifră este 8, fiind în mod tradiţional un simbol al norocului şi reuşitei.

La Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, ceremonia de deschidere a început la ora 8.08, în data de 8 august.

Cel mai puţin căutată cifră este 4, care în mandarină se pronunţă la fel ca “moarte”.

Recordul de preţ pentru un număr de telefon cumpărat la licitaţie a fost înregistrat de un număr care se termină cu opt de 7 (pronunţat la fel cu ‘a se înălţa’ şi ‘esenţa vieţii’). Acesta a fost achiziţionat cu 3,91 milioane de yuani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.