Doi copii de la o grădiniţă privată din Iaşi au fost confirmaţi cu noul coronavirus, fiind internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din municipiu. Starea celor doi copii lor este bună, afirmă medicii de la unitatea medicală ieşeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cei doi copii se află internaţi la spital, unul încă din garda de vineri, iar celălalt internat de ieri (marţi / n.r.) cu mama, care este tot pozitivă. Copiii nu ridică probleme din punct de vedere medical", a declarat medicul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Cursurile grădiniţei au fost suspendate, iar 26 de copii şi şase angajaţi se află în izolare la domiciliu.

Managerul grădiniţei, Iuliana Tăutu, a spus că în unitate au fost respectate toate măsurile, ea precizând că micuţii se dezinfectează pe mâini la intrare, au papuci de schimb, iar părinţii intră doar cu masca în clădire.

Ea presupune că unul dintre copii ar fi luat boala din familie.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.