Treisprezece persoane arestate în Franţa marţi în cursul unei operaţiuni, în cadrul anchetei cu privire la moartea a 39 de migranţi vietnamezi într-un camion frigorific, în octombrie, în Marea Britanie, au fost inculpate, au declarat sâmbătă surse judiciare pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele 13 persoane arestate au fost inculpate vineri cu  privire la ”trafic de persoane în bandă organizată”, ”ajutorare în vederea intrării sau unui sejur în bandă organizată” şi ”asociere de răufăcători”.

Şase dintre arestaţi au fost inculpaţi de ”omucidere involuntară”.

Doisprezece dintre cei 13 inculpaţi au fost plasaţi în arest preventiv, iar unul sub control judiciar.

Aceşti suspecţi, majoritatea vietnamezi şi francezi, au fost arestaţi marţi în diverse locuri în regiunea pariziană.

În acelaşi moment, alte 13 persoane au fost arestate în Belgia, în cadrul unei operaţiuni a poliţiei internaţionale, coordonată de către organismul de cooperare judiciară Eurojust.

În Belgia 11 persoane au fost încarcerate după ce au fost inculpate de ”trafic de persoane în circumstanţe agravante, apartenenţă la o organizaţie criminală şi fals şi uz de fals”, potrivit parchetului federal belgian. Alţi doi arestaţi, inculpaţi de aceleaşi fapte, au fost eliberaţi.

Potrivit mai multor surse apropiate anchetei, un bărbat suspectat de faptul că este organizatorul reţelei de trafic de migranţi, a fost arestat miercuri în Germania, în cadrul unui mandat de arestare european emis de către Franţa.

La 23 octombrie, cedavrele a 31 de bărbaţi şi opt femei de naţionalitate vietnameză - inclusiv doi adolescenţi în vârstă de 15 ani - au fost descoperite într-un container în zona industrială Grays, la est de Londra. Containerul provenea din portul belgian Zeebruges.

Potrivit unei surse judiciare franceze, anchetatorii au putut să stabilească - cu ajutorul unor investigaţii tehnice şi supravegherii fizice - că migranţii au plecat de la Bierne, în nordul Franţei, către Zeebruges.

Persoanele arestate în Ile-de-France sunt suspectate de faptul că au adăpostit şi transportat migranţi cu taxiul din regiunea pariziană în regunea franceză Nord, potrivit acestei surse.

Reţeaua a continuat să acţioneze după  această dramă - şi în timpul izolării din cauza pandemiei covid-19.

În perioada izolării, traficanţii de persoane s-au adaptat şi au amenajat cabinele unor camioane pentru a ascunde candidaţi la traversarea Canalului Mânecii - câte trei sau patru la fiecare călătorie.

Luna trecută, o arestare a avut loc în Irlanda - a presupusului organizator al turelor şoferilor care participă la acest trafic de persoane.

În ancheta britanică, cinci persoane au fost inculpate, inclusiv Maurice Robinson, în vârstă de 25 de ani, şoferul camionului găsit la Grays.

La începutul lui aprilie, Maurice Robinson a pledat vinovat de omucidere prin imprudenţă într-un tribunal la Londra.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.