Poliţia antirevoltă a dispersat duminică, la Hong Kong, o manifestaţie în favoarea democraţiei la care participau aproximativ 300 de persoane, în pofida interdicţiei adunărilor de peste patru persoane, din cauza noului coronavirus, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Manifestanţii - majoritatea tineri şi purtând cagulă - au intra în centrul comercial Cityplaza, unde au strigat ”Eliberaţi Hong Kongul, revoluţia vremurilor  noastre!” şi au cântat cântece în semn de protest.

Aceasta este  prima adunare de amploare după ce Guvernul local a interzis orice reuniune publică, la sfârşitul lui martie, în mod oficial cu scopul de a opri răspândirea covid-19.

Hong Kongul este zguduit din iunie 2019 de o vastă contestare care cere respectarea principiilor democratice în fosta colonie britanică şi împotriva unei influenţe tot mai mari a Beijingului, în opinia protestatrilor, contrară principiului ”o ţară, două sisteme”, stabilit la retrocedarea fostei colonii în 1997.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.