Emisarul american însărcinat cu negocierile între Statele Unite şi talibani Zalmay Khalilzad a catalogat luni drept o ”etapă importantă” către pace un prim schimb de prozonieri între insurgenţi şi Kabul care a avut loc duminică în Afganistan, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Schimbul de prizonieri este o etapă importantă în procesul de pace şi reducerea violenţelor”, a scris el pe Twitter, îndemnând cele două părţi ”să-şi accelereze eforturile pentru a atinge obiectivele înscrise în acordul americano-taliban cât mai rapid posibil”.

Acordul de la Doha - semnat la începutul lui februarie dar neratificat de Kabul - prevede între altele eliberarea de către autorităţile afgane a 5.000 de talibani în schimbul eliberării a 1.000 de membri ai forţelor afgane aflaţi pe mâna insurgenţilor, înaintea unor negocieri de pace ”interafagane”.

Talibanii au eliberat duminică 20 de membri ai forţelor afgane luaţi prizonieri, după ce au părăsit negocieri fără precedent cu Kabulul cu privire la acest subiect săptămâna trecută.

”Noi am facilitat eliberarea a 20 de membri ai forţelor naţionale de apărare şi de securitate afgane care erau deţinuţi de către talibani şi care au fost transferaţi la Biroul guvernatorului din Kandahar”, a confirmat duminică seara, pe Twitter, directorul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) în Afganistan Juan-Pedro Schaerer.

Este vorba despre primele eliberări de către insurgenţi, în cadrul unui schimb încetinit până în prezent de numeroase dezacorduri.

Autorităţile afgane au anunţat duminică faptul că au eliberat 100 de deţinuţi talibani - care se adaugă altor 200 eliberaţi în cursul săptămânii.

Aceste eliberări constituie o etapă crucială în vederea unei deschideri a unor negocieri cu privire la viitorul ţării între Kabul şi talibani, în această ţară devastată de război de 40 de ani.

Etapa depăşită duminică prin schimbul de deţinuţi nu înseamnă, însă o reluare a discuţiilor între cele două tabere, au precizat duminică talibanii, care-şi continuă ofensiva împotriva forţelor afgane în întreaga ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.