Avionul Boeing 737 aparţinând companiei ucrainene Ukraine International Airlines (UIA) care s-a prăbuşit miercuri la Teheran, antrenând moartea celor 176 de persoane de la bord, majoritatea iraniano-canadieni, s-a întors din drum în urma unei ”probleme”, potrivit primelor elemente ale anchetei iraniene, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Avionul a dispărut de pe ecranele radarelor după două minute de zbor şi după ce a atins o altitudine de 8.000 de picioare (aproximativ 2.400 de metri).

Însă ”pilotul nu a transmis niciun mesaj radio cu privire la circumstanţe neobişnuite”, a anunţat în noaptea de miercuri spre joi Organizaţia Aviaţiei Civile (CAO) iraniene.

”Potrivit unor martori oculari (...) un incendiu a fost observat în avion şi a crescut în intensitate”, se arată în acest prim raport preliminar de anchetă al CAO.

După izbucnirea focului, de origine încă nedeterminată, avionul şi-a schimbat direcţia, se arată în document. El ”era pe drumul de întoarcere la aeroport” atunci când s-a prăbuşit într-un parc de distracţii, la Shahriar, un oraş situat la aproximativ 20 de kilometri vest de capitala iraniană.

Organizaţia sugerează că între martorii incendiului se află persoane de la sol şi persoane de la bordul unei aeronave care se afla deasupra Boeingului atunci când a început drama.

EXPERŢI UCRAINENI ÎN IRAN

Potrivit agenţiei oficiale de presă Irna, o echipă de experţi ucraineni a sosit joi înainte de zori la Teheran, unde participă la anchetă.

Zborul PS752 al UIA a decolat la ora locală 6.10 (4.40, ora României) de pe Aeroportul Imam Khomeiny din teheran către Aeroportul Boryspil de la Kiev.

Potrivit diplomaţiei ucrainene, la bordul Boeingului se aflau 82 de iranieni, 63 de canadieni, zece suedezi, patru afgani şi trei britanici. Alţi 11 erau ucraineni - inclusiv nouă membri ai echipajului.

CAO anunţă că 146 de pasageri aveau paşaport iranian, zece un paşaport afgan, cinci un paşaport canadian, patru un paşaport suedez şi 11 ucrainean.

Diferenţa se axplică prin prezenţa a numeroase persoane cu dublă cetăţenie - 140 de iraniao-canadieni - care pot intra şi ieşi din Republica islamică doar dacă prezintă un paşaport iranian.

Premierul canadian Justin Trudeau a reclamat o ”anchetă aprofundată” cu privire la această catastrofă, cea mai sângeroasă implicţnd canadieni de la atentatul vizând Boeingul 747 al Air India din 1985, în care au fost uciţi 268 de canadieni.

”Canadienii au întrebări de pus şi merită să primească răspunsuri”, a declarat Trudeau.

O ţară care găzduieşte o importantă diaspora iraniană, Canada şi-a întrerupt relaţiile diplomatice cu Iranul în 2012, reproşându-i Republicii islamice susţinerea Guvernului lui Bashar al-Assad în Siria.

Statele Unite au îndemnat, la rândul lor, la ”deplina cooperare în toată ancheta cu privire la cauze” - un avertisment abia voalat adresat Teheranului, care a anunţat că refuză să predea cutiile negre constructorului american al aeronavei, Boeing.

Însă OAC a anunţat, fără să facă alte precizări, că aceste cutii negre, găsite miercuri, urmează să fie trimise ”în străinătate”.

Doar câteva ţări, între care Statele Unite, Germania şi Franţa, au capacităţile tehnice de a analiza cutii negre.

Catastrofa Boeingului 737 al UIA intervine pe fondul unor grave tensiuni între Iran şi Statele Unite, la puţin timp după tirul de rachete al Teheranului asupra unor baze folosite de armata americană în Irak.

”1% DIN COMUNITATEA NOASTRĂ”

Nimic nu indică însă faptul că evenimentele sunt legate între ele, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat împotriva oricărei ”speculaţii”.

Aproximativ 30 de victime provin din regiunea Edmonton, în vestul Canadei. ”Am pierdut aproape 1% din comunitatea noastră în acest zbor”, a deplâns o membră a comunităţii iraniene locale.

Trudeau şi-a exprimat tristeţea faţă de catastrofa care a costat viaţa ”un cuplu de tineri căsătoriţi, o familie de patru persoane, o mamă şi cele două fiice ale sale, studenţi strălucitori, universitari devotaţi”.

Treisprezece victime erau studenţi la Universitatea Sharif din Teheran, una dintre cele mai prestigioase din ţară, potrivit agenţiei semioficiale de presă Isna. Iar cel puţin 25 dintre pasageri erau minori.

Pe aeroportul de la Kiev, într-un omagiu adus echipajului zborului tragic, Artem, un tânăr pilot de la UIA, a dat asigurări că colegii săi ”erau foarte îngrijoraţi” şi ”aveau un presentiment rău”.

Potrivit companiei, care şi-a suspendat zborurile către Teheran, Boeingul 737, construit în 2016, a fost supus cu două zile îniante de prăbuşire unui control tehnic

Acesta este prima prăbuşire soldată cu morţi a UIA, o societate care-i aparţine în parte sulfurosului oligarh Igor Kolomoiski, un apropiat al preşedintelui Zelenski.

Boeing, afectat de scandalul cu privire la avioanele sale 737 MAX, blocate la sol de zece luni, a anunţat că este ”pregătit să ajute prin toate mijloacele necesare”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.