Filiala PMP Timiş se delimitează de incidentul în care a fost implicat Valeriu Lupu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care a lovit cu maşina un autoturism parcat, la Timişoara, iar apoi a refuzat să fie testat pentru a se stabili dacă era băut. PMP Timiş susţine că Lupu şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizaţia PMP Timiş arată, într-un comunicat de presă transmis vineri seară, că a luat la cunoştinţă cu regret despre accidentul rutier soldat cu avarierea unui autoturism staţionat petrecut la Timişoara în care a fost implicat Valeriu Lupu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor susţinut de această filială.

"PMP Timiş se delimitează de orice actiune/incident în care sunt implicaţi membrii/susţinătorii PMP şi asigură cetăţenii de integritatea şi onestitatea membrilor săi, indiferent de poziţii şi funcţii. Orice încălcare a legii şi moralei creştine nu este tolerată. În urma evenimentului creat, domnul Lupu Valeriu şi-a înaintat demisia cu data prezentei din funcţia de Secretar de Stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor. Pe această cale ne exprimăm regretul faţă de cele întâmplate", se arată în comunicatul semnat de preşedintele PMP Timiş, Cornel Mircea Sămărtinean.

Vineri, în timp ce conducea maşina spre casă, în Timişoara, Valeriu Lupu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a lovit o maşină parcată. O femeie, proprietara maşinii lovite, a mers să vadă ce s-a întâmplat. Când a ajuns lângă maşină, i s-a părut că bărbatul care a provocat accidentul este beat, astfel că a sunat imediat la poliţie, pentru a anunţa ce s-a întâmplat.
 
Ajunşi la locul indicat, poliţiştii au vrut să îl testeze cu etilotestul, conform procedurii, pe Valeriu Lupu, însă acesta a refuzat. De asemenea, secretarul de stat nu a vrut nici să meargă la Spitalul Municipal din Timişoara, pentru recoltarea probelor de sânge.
 
Valeriu Lupu a fost numit recent secretar de stat în Ministerul Transporturilor. 
 
”Premierul Ludovic Orban a decis să îl demită pe secretarul de stat Valeriu Lupu”, au declarat pentru News.ro surse oficiale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.