Clubul Fiorentina a anunţat, luni, că noul antrenor al echipei italiene este Giuseppe Iachini, care îi succede în funcţie lui Vincenzo Montella.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iacchini este fost jucător al Fiorentinei şi a antrenat ultima dată echipa Empoli.

“Îi mulţumesc lui Vincenzo Montella pentru dăruirea şi profesionalismul arătaate în perioada petrecută la club. Din nefericire, actuala noastră poziţie în campionat ne-a forţat să facem o schimbare. L-am ales pe Iachini pentru că este o persoană deosebită şi are legături puternice cu Florenţa şi Fiorentina. Acum trebuie cu toţii să muncim împreună pentru a reveni pe linia cea bună cât mai curând posibil”, a declarat preşedintele Rocco Commisso.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Iachini va fi prezentat într-o conferinţă de presă la 28 decembrie, iar la 29 decembrie va conduce primul antrenament la Fiorentina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.