Americanul de origine japoneză Wataru "Wat" Misaka, considerat primul baschetbalist de culoare din NBA, a decedat, miercuri, la vârsta de 95 de ani, a anunţat universitatea din Utah, informează lefigaro.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Născut la Ogden (Utah), el a jucat pentru universitatea din Utah, contribuind la victoria împotriva formaţiei Dartmouth, în finala NCAA din 1944.

După ce a fost înrolat în armată, unde a devenit sergent, şi apoi a câştigat un nou titlu cu Utah, el a trecut în BAA (Basketball Association of America), precursoarea NBA.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În 1947, el a ajuns la New York Knicks, pentru care a jucat trei meciuri şi a înscris şapte puncte, în sezonul 1947/1948.

În 2009, preşedintele de atunci al SUA, Barack Obama, a menţionat numele lui într-un discurs pentru integrarea americanilor de orgine asiatică şi din Oceania. Viaţa lui face obiectul documentarului Transcending: The Wat Misaka Story.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.