Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie organizează, miercuri, o tragere la sorţi pentru desemnarea unui judecător titular pentru completul de cinci judecători Penal 3. Postul a rămas liber după pensionarea judecătoarei Silvia Cerbu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Având în vedere dispoziţiile art.32 alin.(4) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art.291 alin.(2) din Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 9 octombrie 2019, orele 10.00,  la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sala M3, va avea loc desemnarea, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, a unui membru titular pentru Completul de 5 judecători Penal 3 – 2018”, a transmis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 
 
Procedura este necesară din cauza pensionării judecătoarei Silvia Cerbu. 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în 2 octombrie, ”decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a doamnei Silvia Cerbu – pensionare”. 
 
 
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.