O maşină de poliţie a fost implicată joi, într-un accident rutier în judeţul Vaslui, fiind lovit de un autoturism care a intrat pe contrasens. Poliţistul aflat la volan şi şoferul celeilalte maşini au fost răniţi uşor în urma evenimentului rutier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, joi, pe  DE581, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că vinovat de producerea accidetnului ar fi un bărbat de 56 de ani, din localitatea Drânceni, judeţul Vaslui, care, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat din direcţia Albiţa spre Huşi, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a acroşat o autospecială de poliţie.

Aceasta era condusă de un agent de poliţie şi circula regulamentar spre Albiţa, a precizat IPJ Vaslui.

În urma accidentului, cei doi conducători auto au fost răniţi. Ei au fost duşi la spitalul din Huşi pentru îngrijiri medicale, dar nu au rămas internaţi.

Conducătorii autoturismelor implicate în accident au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.