Preşedintele USR, Dan Barna, îi cere premierului să îşi dea demisia pentru că astăzi şi-a pierdut majoritatea parlamentară şi face un apel public la partidele parlamentare să accepte un acord politic care să permită organizarea de alegeri anticipate cât mai repede cu putinţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Până astăzi, au fost aliaţi în jurul borcanului cu miere. I-a unit dorinţa comună de a-şi consolida puterea şi influenţa şi de a-şi albi dosarele penale, astfel încât să nu mai răspundă pentru banii publici sifonaţi în propriile buzunare. De astăzi, social-democraţii Vioricăi Dăncilă şi liberal-democraţii lui Călin Popescu Tăriceanu îşi separă drumurile, iar România e cu un pas mai aproabe de eliberarea de PSD şi ALDE”, se arată într-un comunicat al USR.

Preşedintele USR, Dan Barna, îi cere premierului să îşi dea demisia pentru că astăzi şi-a pierdut majoritatea parlamentară şi face un apel public la partidele parlamentare să accepte un acord politic care să permită organizarea de alegeri anticipate cât mai repede cu putinţă.

„Sunt multe lucruri care trebuie reparate în urma PSD-ALDE. Alianţa USR PLUS rămâne consecventă: va intra la guvernare doar în urma unor alegeri parlamentare, anticipate sau la termen. În absenţa acestora, orice guvern s-ar forma acum ar presupune acceptarea unor compromisuri şi ar fi unul susţinut de o majoritate fragilă. Adică, un guvern vulnerabil, ce riscă să fie blocat la fiecare pas”, consideră USR.

USR adaugă că, dacă ALDE speră că, prin ieşirea de la guvernare, nu o să mai plătească „nota de plată pentru toate mizeriile din ultimii trei ani” se înşală.

„Românii nu pot fi păcăliţi şi ştiu foarte bine cine poartă răspunderea pentru cele întâmplate din ianuarie 2017 încoace. E totuşi bine că preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a înţeles ceva din lecţia de pe 26 mai şi a renunţat la candidatura la alegerile prezidenţiale”, se mai arată în comunicat.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni seară, că reprezantanţii formaţiunii au decis să renunţe la continuarea guvernării împreună cu PSD. El a anunţat că ALDE va rămâne în opoziţie, iar el îşi va prezenta demisia din funcţia de preşedinte al Senatului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.