Grupul francez de real estate Catinvest a anunţat joi că a finalizat prima etape din planul de extindere a centrului comercial TOM Constanţa, ca parte a strategiei companiei de a-şi consolida poziţia în regiunea de sud-est a ţării, centrul fiind extins cu o suprafaţă de 3.500 metri pătraţi, printr-o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ca urmare, retailerii de mobilier JYSK şi Lem’s se mută în spaţii mai mari, iar alţi câţiva retaileri vor inaugura în curând noi magazine în centrul comercial, arată un comunicat transmis News.ro.

Retailerul de mobilier şi decoraţiuni pentru casă JYSK România, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, a redeschis luna trecută magazinul pe care îl avea în centrul comercial TOM, în noul spaţiu de 1.500 metri pătraţi, care este cu circa 20% mai mare decât cel precedent.

Producătorul român de mobilier Lem’s, de asemenea prezent în centrul comercial TOM, îşi va deschide în curând noul magazin într-un spaţiu dedicat de 2.000 de metri pătraţi.

„Prima fază de extindere vine după o altă investiţie mare, de aproape 2 milioane de euro, pentru modernizarea TOM Carrefour, finalizată în 2017, şi vom continua să investim şi pe viitor. Toate aceste proiecte demonstrează angajamentul nostru de a răspunde mai bine nevoilor clienţilor şi de a ne întări poziţia pe acest segment in regiunea de sud-est a ţării”, a declarat Jibril Semour, director general al Catinvest Eastern Europe, cu sediul central la Bucureşti.

Ca parte a planurilor strategice de dezvoltare a centrului TOM Constanţa în următorii ani, grupul francez de real estate a achiziţionat o suprafaţă de 2,5 hectare de teren, care va asigura creşterea viitoare a suprafeţei totale închiriabile a centrului comercial cu încă 40.000 metri pătraţi de spaţiu de retail şi pentru birouri, într-o fază ulterioară de extindere.

Centrul comercial TOM a fost deschis în 2006, cu o suprafaţă totală închiriabilă de 48.000 de metri pătraţi (incluzând Carrefour, Brico Depot, Decathlon, Jysk, Lem’s). După extindere, această suprafaţă a ajuns la 51.500 metri pătraţi. Cu peste 85 de magazine şi o rată de ocupare de 100%, TOM Constanţa înregistrează circa 5,5 milioane de vizitatori pe an.

Catinvest Eastern Europe, cu sediul central la Bucureşti şi parte a grupului francez Catinvest, deţine şi operează şase centre comerciale din România, Ungaria şi Cehia, cu o suprafaţă închiriabilă totală de peste 275.000 de metri pătraţi. Pe piaţa locală, Catinvest Eastern Europe a intrat în anul 2003 şi are în proprietate centrele comerciale Esplanada şi Orhideea din Bucureşti, Tom din Constanţa şi Electroputere Parc din Craiova. În total, grupul francez deţine şi operează peste 500.000 de metri pătraţi în Franţa şi Europa de Est.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.