Poliţiştii din Vrancea au stabilit că bărbatul împuşcat accidental în cap avea permis de vânătoare, dar partida la care participa nu era autorizată. S-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, braconaj cinegetic şi uz de armă letală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache, în urma cercetărilor desfăşurate în cursul zilei, după ce un apel la 112 a semnalat că un bărbat de 55 de ani din Bucureşti a fost împuşcat la o partidă de vânătoare, a reieşit că victima ar fi fost împuşcată accidental chiar de către cel care a anunţat ulterior autorităţile.

”În această dimineaţă prin apel la 112 un bărbat ne-a sesizat că ar fi împuşcat în mod accidental un alt bărbat, în timp ce se aflau pe raza comunei Vidra, mai exact la 5 km de satul Burca. Imediat s-a constituit o echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului si din păcate au constat sesizat că se confirmă. Este vorba despre un bărbat de 55 de ani din Bucureşti, care a fost împuşcat accidental de un bărbat de 42 de ani, de asemenea din Capitală”, a declarat reprezentantul  IPJ Vrancea.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, iniţial, bărbatul de 42 de ani ar fi declarat atunci când a sunat la 112 că arma i s-a descărcat accidental. Ulterior, la audieri, bărbatul ar fi declarat că a văzut mişcare într-o tufă, a crezut că e un animal şi a tras, lovindu-şi partenerul de vânătoare direct în cap.

Conform aceloraşi surse, cei doi bărbaţi ar deţine permis de vânătoare, dar nu şi autorizaţie de vânătoare. Ei intenţionau să vâneze păsări.

Deocamdată, nu se ştie dacă la partida de vânătoare au mai participat si alte persoane, cercetările fiind continuare de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.