Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un tramvai al liniei 19, pe Şoseaua Mihai Bravu/Bd. Camil Ressu din Capitală, călătorii fiind evacuaţi fără a fi răniţi. Conducerea Societăţii de Transport Bucureşti a dispus ca o comisie tehnică să stabilească exact cauzele incendiului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti anunţă că s-a dispus constituirea de urgenţă a unei comisii tehnice pentru a se stabili cu exactitate cauzele care au provocat incendiul produs în cursul zilei de miercuri, în jurul orei 14.00, pe Şoseaua Mihai Bravu/Bd. Camil Ressu, sens Complex Titan la un tramvai din linia 19.

Călătorii au fost evacuaţi, iar la faţa locului s-au deplasat două autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au ajutat la stingerea incendiului.

Nu au fost înregistrate victime în rândul călătorilor, precizează STB.

În urma acestui eveniment, tramvaiele liniilor 19, 23 şi 27 au fost blocate timp de 20 de minute.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.