Declaraţii ale preşedintelui Parlamentului ungar - care-i asimilează pe homosexuali pedofililor - provoacă proteste în rândul opoziţiei şi unor asociaţii ale lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor, transsexualilor şi queer (LGBTQ), care le denunţă, scandalizate, drept ”periculoase”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Parlamentului Laszlo Köver, un membru al Partidului Fidesz (conservator şi suveranist) al premierului Viktor Orban, a apreciat miercuri, vorbind despre homosexuali, că ”din punct de vedere moral, nu există o diferenţă între comportamentul unui pedofil şi al celui care cere adoptarea, întrucât copilul este un obiect al dorinţei în ambele cazuri”.

Aceste declaraţii, preluate de presă, la o reuniune publică, în cadrul campaniei în vederea alegerilor europene de la 26 mai, au fost denunţate drept revoltătoare de către aleşii din cadrul opoziţiei.

”Ar trebui să-i fie ruşine... El este preşedintele Parlamentului”, şi-a exprimat indignarea Timea Szabo din cadrul Partidului Dialog (centru-stânga).

Deputata independentă Bernadett Szel, una dintre principalele reprezentante ale opoziţiei, Fidesz ”a virat în extrema dreaptă” şi nu mai are ”inhibiţii”.

Partidul DK (centru), a avertizat că deputaţii săi nu se vor mai ridica să-l salute pe preşedintele Parlamentului, pe care l-a catalogat drept un ”criminal politic”.

”Să compari voinţa de a deveni părinte adoptiv cu pedofilia nu-i răneşte doar pe părinţii LGBTQ, ci pe toţi părinţii”, a denunţat principala asociaţie ungară care apără persoane homosexuale, bisexuale şi transsfexuale.

Guvernul ungar al lui Viktor Orban susţine că apără ”familia tradiţională” şi se opune căsătoriei între persoane de acelaşi sex, în numele ”valorilor creştine” ale societăţii, la care trimite Costituţia ungară revizuită în 2011 de către majoritatea populistă şi suveranistă a lui Orban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.