Regizorul Andrei Şerban şi-a donat arhiva, constând într-o impresionantă colecţie de documente, între care cronici, interviuri, filme, caiete de regie, afişe, Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc din Craiova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Recent, când m-am retras de la Columbia University, cu titul onorific Profesor Emeritus, după ce am condus 27 de ani catedra de teatru a acestei prestigioase şcoli, nu prea eram hotărât unde să las toată arhiva de o viaţă, o colecţie impresionanată de documente (cronici, interviuri, fotografii, filme, documente unice video ale spectacoleleor mele de teatru şi opera, master classes, caiete de regie, afişe, publicaţii în diverse reviste şi cărţi) pe care le aveam aglomerate în office-ul de pe Broadway. Puteam să fac donaţia la biblioteca universităţii sau la Lincoln Center Performing Arts Center. Dar prietenul meu Basarab Nicolescu şi Lucian Dinidirca, directorul noului Muzeu al Exilului din Craiova, proaspăt înfiinţat, mi-au propus să preia arhiva, oferindu-mi transportul în cele mai bune condiţii şi un spaţiu generos. Ideea de a lăsa aceste documente în ţara în care m-am născut, celor interesaţi acum, cât şi generaţiilor viitoare, mi s-a părut cea mai justă. La deschidere, am ţinut o conferinţă la care au participat, spre bucuria mea, pe lângă oficialităţi, şi un numar mare de tineri şi studenţi", a declarat Andrei Şerban.

Evenimentul a avut loc în cadrul Colocviului Internaţional Exipora, sub titlul generic, "Exilul românesc, diaspora şi cultura naţională", desfăşurat, între 10-14 aprilie, la Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman". 

Trei personalităţi ale comunităţii academice şi ştiinţifice internaţionale au fost omagiate în cadrul evenimentului: Andrei Şerban, unul dintre cei mai apreciaţi regizori contemporani de teatru şi operă; Leonid Mămăligă, prozator şi dramaturg, publicist şi autentic amfitrion al exilului românesc din Paris, editor al "Caietelor Inorogului", organizator al Cenaclului din Neuilly-sur-Seine şi cofondator al Centrului de promovare a cărţii româneşti în exil - Hyperion; Gherasim Luca, nonconformist creator de limbaj poetic, unul dintre fondatorii grupului suprarealist român şi figură marcantă a poeziei româneşti şi franceze de avangardă.

În prezent, clădirea care va găzdui Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc se află într-un amplu proces de renovare.

Andrei Şerban s-a născut la 21 iunie 1943, la Bucureşti. A regizat la vârsta de doar 13 ani „Năpasta lui Caragiale”, în care l-a interpretat pe Ion Nebunu, o melodramă care a anunţat parcursul său fulminant. Considerat, după caracterizarea lui Robert Brustein, important critic şi creator de teatru, „unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din perioada postbelică”, Andrei Şerban a absolvit în 1968, după şapte ani de studiu, cursurile de actorie şi apoi regie la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.

Pentru că încă de timpuriu a fost adeptul conceptelor teatrale originale, Andrei Şerban a participat în perioada studiilor la numeroase festivaluri studenţeşti din Europa. Punerea în scenă a unor spectacole precum „Ubu rege”, „Iulius Cezar”, „Arden din Faversham”, „Omul cel bun din Sîciuan”, „Iona” sau „Noaptea încurcăturilor”, toate în cea de-a doua jumătate a anilor ’60, i-au adus atât recunoaşterea unanimă la nivel naţional, cât şi renumele de tânăr regizor care „atacă piese de genuri diferite”. Participarea la Festivalul Mondial de Teatru Studenţesc de la Zagreb (1966) cu piesa „Nu sunt Turnul Eifel” a reprezentat marea şansă de care s-a legat începutul unui lung exil artistic.

A fost remarcat cu acea ocazie de Ellen Stewart, fondatorul şi directorul Clubului de teatru experimental „La MaMa” din Statele Unite ale Americii, care i-a adresat, doi ani mai târziu, invitaţia oficială de a i se alătura în proiectul teatral fondat la New York. Andrei Şerban a părăsit România în 1969 stabilindu-se în Statele Unite ale Americii.

La doar câţiva ani de la sosirea sa acolo, Andrei Şerban a fost considerat de New York Times drept unul dintre cei mai buni regizori din America, iar în 1977, după succesul cu „Livada de vişini” pe Broadway, unul dintre cei mai importanţi regizori inovatori din lume. Montările şi metodele lui Andrei Şerban au atras admiraţia, curiozitatea şi simpatia lumii teatrale de dincolo de Pacific.

„Fragmente dintr-o trilogie antică”, „Medeea”, „Agamemnon”, „Livada cu vişini”, „Pescăruşul”, „Trei surori”, „Maestrul şi Margareta”, „Avarul”, „Unchiul Vania”, „Regele cerb”, „Femeia Şarpe”, „Umbrele din Cherbourg”, „Sganarelle”, „Femeia îndărătnică”, „Lysistrata”, „Pericles”, „Merchand of Venice”, sau „A douăsprezecea noapte” au fost doar câteva dintre punerile în scenă care l-au transformat pe Andrei Şerban într-o veritabilă stea a teatrului  mondial contemporan. Apreciat pentru viziunea demonstrată în montarea tragediei antice şi, totodată, pentru transformarea miturilor vechi în poveşti cu tâlc, adaptate lumii în care trăim, regizorul român a fost pe bună dreptate creditat cu fondarea unui nou stil teatral numit „Noul Fabulism” (Mel Gussow, New York Times).

Începând cu 1980, Andrei Şerban a montat şi spectacole de operă. După debutul de la Cardiff cu Opera „Evgheni Oneghin”,  au urmat invitaţii diferite pe cele mai importante scene ale lumii precum Royal Opera Covent Garden, Metropolitan, San Francisco, Chicago, Los Angeles, Paris, Viena, Geneva, Zurich, Barcelona, Lisabona, Bologna, sau celebra La Fenice.

Între 1977 şi 1978 a predat la Yale Drama School, iar în perioada 1980-1989 a ţinut cursuri de regie şi actorie la Advanced Theatre Training Institute (Harvard). După experienţa ca director al Teatrului Naţional Bucureşti (1990-1993), interval în care a reuşit să revitalizeze şi să reinventeze vetustul teatru bucureştean, Andrei Şerban s-a întors în Statele Unite ale Americii unde, în 1992, a primit catedra de artă teatrală de la Columbia University, cumulând cu aceeaşi ocazie şi funcţia de director la Oscar Hammestein II Center for Theatre Studies. Experienţele pedagogice nu s-au restrâns doar la teritoriul american. Andrei Şerban a conferenţiat şi a ţinut cursuri la La Jolla (San Diego), Pittsburgh Conservatoire de Paris, respectiv la Şcoala de teatru din Stockholm, susţinând, de asemenea, şi în România numeroase cursuri de vară pentru tinerii actori şi studenţi, sub egida Academiei Itinerante ce îi poartă numele.

Revenit în ţară după ’90, a preluat conducerea Teatrului Naţional din Bucureşti, unde a montat spectacole de referinţă, precum "Trilogia Greacă" şi altele, care au contribuit la revitalizarea mişcării teatrale româneşti. În prezent, Andrei Şerban continuă să lucreze intens şi acasă în teatru, operă şi învăţământ.

Pentru activitatea desfăşurată, a fost laureat cu numeroase premii internaţionale: Festivalul Internaţional Studenţesc de la Zagreb din 1965; nominalizare la premiile de pe Broadway „Tony”; premiul Societăţii Regizorilor de Teatru şi Coreografilor „George Abbott” , distins cu trei titluri de Doctor Honoris Causa şi cu onoruri precum Ordinul Steaua României în Grad de Mare Cruce (în decembrie 2008, la Paris), sau titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi (acordat în 2015).

A scris „O Biografie”, publicată la editura Polirom. De asemenea, pot fi găsite diferite albume de fotografii cu imagini importante ale spectacolelor sale de teatru şi operă, publicate de ICR şi editura Nemira.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.