Mai multe obiecte care au aparţinut actorului Burt Reynolds (1936 - 2018), între care una dintre maşinile lui preferate şi două perechi de cizme de cowboy, vor fi scoase la licitaţie în luna iunie la casa Julien, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Licitaţia de două zile autorizată de familia lui Reynolds va avea loc în Beverly Hills la aproximativ un an de la moartea actorului.

Principalul lot este reprezentat de maşina Pontiac Trans Am din 1979 pe care Burt Reynolds a folosit-o în raliul Bandit Run, care a refăcut traseul din filmul „Smokey and the Bandit” (1977).

Maşina, pe care Reynolds a avut-o în proprietate împreună cu partenerul său de afaceri Gene Kennedy, este aşteptat să fie vândută pentru 500.000 de dolari.

Două perechi de cizme de cowboy - una roşie şi una galbenă - sunt scoase la vânzare şi estimate la 800 - 2.000 de dolari fiecare.

Înainte de a fi actor, Reynolds a jucat fotbal american la Florida State University (FSU), carieră la care a renunţat după un accident de maşină.

Astfel, licitaţia cuprinde şi câteva dintre obiectele personalizate FSU pe care el le-a colecţionat.

Va fi licitată şi o pictură cu calul preferat al actorului, „Cartouche”, estimată la 20.000 - 30.000 de dolari, dar şi obiecte de mobilier şi zeci de obiecte personale.

Licitaţia va avea loc pe 15 şi 16 iunie, iar înainte de aceasta, toate obiectele vor fi expuse timp de cinci zile.

Burt Reynolds, cunoscut pentru roluri din filme ca „Boogie Nights” şi „Deliverance”, a murit în urma unui atac de cord pe 6 septembrie 2018.

Actorul s-a remarcat într-o serie de comedii romantice, între care „Starting Over” (1979), în care a jucat alături de Jill Clayburgh şi Candice Bergen, „The Best Little Whorehouse in Texas” (1982), cu Dolly Parton, „Best Friends” (1982), cu Goldie Hawn, şi „The Man Who Loved Women” (1983), cu Julie Andrews.

Reynolds a câştigat un Glob de Aur pentru rolul secundar din „Boogie Nights” (1997), care i-a adus şi o nominalizare la Oscar, şi a fost cel mai bine plătit star de la Hollywood între anii 1978 şi 1982.

În cartea de memorii „But Enough About Me”, apărută în 2015, el spunea că „Deliverance” este filmul pe care l-ar pune într-o capsulă a timpului. „Este cel mai bun film în care am jucat. A dovedit că pot juca, nu doar publicului, ci şi mie”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.