Un copil de aproximativ 13 ani s-a urcat pe un tren în staţia CFR Adjud, probabil să-şi facă un selfie, dar s-a electrocutat şi e rănit grav.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit IPJ Vrancea, incidentul a fost sesizat sâmbătă, în jurul orei 16.30, de către poliţiştii TF Adjud care la rândul lor au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că în triajul staţiei CFR Adjud un copil de aproximativ 13 ani s-ar fi urcat pe un vagon tip cisternă şi a fost electrocutat.

Potrivit personalului medical, copilul a suferit arsuri de gradul 2 şi 3, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Adjud. Din cauza stării grave în care se află, adolescentul a fost transferat la Spitalul Judetean Focşani.

Poliţiştii din Vrancea fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s a produs incidentul, dar şi să afle dacă minorul a fost însoţit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.