Investigatorii francezi vor începe vineri să analizeze datele din cutiile negre ale avionului Boeing 737 Max care s-a prăbuşit după decolarea din Addis Abeba iar toate cele 157 de persoane aflate la au decedat, al doilea astfel de incident în care a fost implicat un avion de acest tip din octombrie, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Experţii vor căuta legături între prăbuşirea aeronavei Ethiopian Airlines de duminică şi cea a unui Boeing 737 Max al companiei aeriene Lion Air din Indonesia care a ucis 189 de persoane în octombrie 2018. Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA (FAA) a suspendat activitatea tuturor avioanelor Boeing 737 Max din cauza celor două accidente.

Boeing a informat că a oprit livrările acestor aeronave de la fabrica din Seattle însă continuă să producă varianta cu un singur culoar a aeronavei.

Posibilele legături între cele două accidente au avut un impact puternic asupra industriei aviaţiei şi au provocat panică printre pasageri. Boeing, cel mai mare producător de avioane pe plan mondial încearcă să demonstreze în prezent că aeronavele sale sunt sigure.

Aparatele de înregistrat date şi convorbirile din carlingă au fost predate Biroului de Anchete şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile din Franţa (BEA) joi. Analizele tehnice vor începe vineri iar până la primele concluzii vor trece, cel mai probabil, câteva zile.

Membrii Congresului din SUA au informat joi că Statele Unite suspendă activitatea tuturor aeronavelor de tip Boeing 737 MAX pentru cel puţin câteva săptămâni până când software-ul nu va fi modificat.

Boeing a comunicat că va îmbunătăţi software-ul din toată flota Boeing 737 MAX „în următoarele săptămâni”.

Pilotul zborului 302 al Ethiopian Airlines a cerut permisiunea de a se întoarce la aeroportul Addis Ababa la trei minute după decolare din cauza unei viteze anormale, conform New York Times.

La cinci minute după decolare, a fost pierdut contactul cu zborul 302, conform unei persoane care a analizat comunicările.

La un minut de la decolare, pilotul Yared Getachew a informat cu privire la faptul că aeronava se afla cu mult sub minimul de altitudine necesară pentru a fi în siguranţă în timpul decolării, conform New York Times.

După ce a primit aprobarea de a se întoarce la aeroport, zborul 302 a ajuns la o altitudine mult prea mare şi a dispărut de pe radar deasupra unei zone militare restricţionate.

Rudele celor decedaţi au ieşit furioase dintr-o întâlnire cu reprezentanţi ai Ethiopian Airlines joi, plângându-se de o lipsă de transparenţă în timp ce alţii s-au dus la locul prăbuşirii.

FAA a făcut referire la date din satelit şi dovezi de la locul prăbuşirii care indică faptul că există similitudini şi „posibilitatea unei cauze comune” a prăbuşirii Ethiopian Airlines cu cea Lion Air din octombrie.

Două surse familiare cu situaţia au afirmat că investigatorii au găsit la locul prăbuşirii o piesă dintr-un stabilizator folosit pentru a seta direcţia avionului într-o poziţie neobişnuită, similară cu cea în care a fost găsită piesa la zborul Lion Air.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.