National Aeronautics and Space Administration (NASA) a transmis că noua sa rachetă nu va fi gata pentru a porni spre Lună anul viitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administratorul Jim Bridentine a declarat că agenţia ia în considerare schimbarea cu o rachetă comercială pentru a menţine iunie 2020 ca dată de lansare, potrivit NBC.

Bridenstine a spus unui comitet al Senatului american că este nevoie de două rachete private, una pentru lansarea capsulei Orion cu echipaj şi a modului spaţial european al acesteia, cealaltă, pentru o etapă avansată.    

Orion ar trebui să se ataşaseze celeilalte aflate pe orbita Pământului, înainte de a pleca spre Lună.

În prezent, Orion nu are capacitatea de a se conecta cu nimic pe orbită. Această echipare a capsulei ar trebui făcută până anul viitor pe vremea aceasta, a mai spus el.

Bridenstine a precizat că pentru această opţiune este nevoie de mai mulţi bani din partea Congresului.

NASA se foloseşte deja de companii private pentru a face transporturi pe Staţia Spaţială Internaţională.

Săptămâna trecută, o misiune a SpaceX s-a încheiat cu succes şi compania ar putea primi curând permisiunea de a transporta astronauţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.