Doina Gradea, preşedinte-director general al Televiziunii Române, a fost invitată la audiere în Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, a transmis joi Gigel Ştirbu, preşedintele acesteia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În urma primirii scrisorii deschise semnate de mai multe organizaţii nonguvernamentale şi asociaţii profesionale referitoare la situaţia îngrijorătoare în care se află Televiziunea Publică (TVR/ SRTv), Ştirbu a anunţat că a invitat-o pe Doina Gradea pentru a fi audiată în cadrul Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor. 

„Concret, recentele evoluţii din această instituţie impun atât declanşarea de urgenţă a unei audieri”, a spus Ştirbu.

El a enumerat câteva dintre argumentele care susţin urgenţa şi necesitatea anchetei şi a demiterii PDG: „Comisia de etică şi arbitraj din TVR, forul profesional intern care supraveghează respectarea Statutului ziaristului, a publicat recent un raport în care a constatat, printre altele, existenţa unor incompatibilităţi şi contradicţii îngrijorătoare între comportamentul, modul de gândire şi acţiune ale preşedintelui-director general şi directorului TVR1, pe de-o parte, şi exigenţele legale, regulamentare şi procedurale valabile în serviciul public de televiziune, pe de altă parte”.

Gradea a fost invitată la audiere pentru a da explicaţii pe marginea problemelor semnalate în scrisoarea trimisă miercuri.

Urmează să fie anunţată data la care va avea loc această discuţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.