Poliţia din Florida a anunţat miercuri că anchetează în urma descoperirii unui ”colet suspect” în apropierea biroului unei alese în Congresul american, Debbie Wasserman Schultz, fosta preşedintă a Comitetului Naţional al Partidului Democrat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Anchetăm cu privire la un colet suspect”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Poliţia din Sunrise, precizând că dispozitivul a fost localizat în apropiere de biroul lui Wasserman Schultz, care a demisionat în plină campanie prezidenţială, în 2016, după ce a fost suspectată că a favorizat-o pe Hillary Clinton în detrimentul lui Bernie Sanders în alegerile primare.

Acest anunţ a fost făcut după ce autorităţile americane au anunţat că au interceptat colete suspecte ”potenţial” explozive vizându-i pe Barack Obama, Hillary Clinton şi postul CNN.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.