Administraţia Naţională a Penitenciarelor precizează că torţionarul Alexandru Vişinescu, care a ajuns sâmbătă la spital cu fracturi costale şi ruptură de pslină, s-a rănit în urma unei căderi involuntare, rezultat al unui episod lipotimic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În scopul informării corecte a opiniei publice, cu privire la situaţia înregistrată la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava, sâmbătă, 06.10 a.c., în sensul solicitării sprijinului serviciului unic de urgenţă 112 şi a transportării unei persoane private de libertate, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, la un spital din reţeaua sanitară publică, vă comunicăm: Urmare a verificărilor interne demarate la nivelul unităţii penitenciare sus-menţionate, s-a stabilit faptul că evenimentul supus atenţiei publice s-a produs în urma unei căderi involuntare, rezultat al unui episod lipotimic, în contextul vârstei înaintate şi a istoricului afecţiunilor cronice ale persoanei private de libertate, infirmându-se suspiciunile unei eventuale agresiuni”, precizează Administraţia Naţională a Penitenciarelor într-un comunicat.

Torţionarul Alexandru Vişinescu a fost internat de urgenţă la spital şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru fracturi costale şi ruptură de splină.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Vişinescu, în vârstă de 93 de ani, a fost internat sâmbătă la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală şi a fost operat, a anunţat Digi24.

Alexandru Vişinescu se află în închisoare unde execută o pedeapsă de 20 de ani pentru crime împotriva umanităţii. Vişinescu a cerut să fie pus în libertate invocând situaţia sa medicală, însă solicitarea i-a fost respinsă de instanţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.