Marine Le Pen s-a distanţat luni, la Roma, de fostul consilier al lui Donald trump Steve Bannon, care vrea să adune la un loc mişcările populiste din Europa, afirmând că ”numai” aceste partide sunt îndreptăţite să se organizeze, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Steve Bannon a anunţat în această vară lansarea apropiată a unei fundaţii - intitulată ”Mişcarea” - menită să organizeze diversele formaţiuni radicale de dreapta din Europa, în vederea alegerilor europene din mai.

”Domnul Bannon nu provine dintr-o ţară europeană. El este un american. El a sugerat să se înfiinţeze o fundaţie care vizează să ofere partidelor suveraniste europene studii, sondaje, analize. Însă forţa politică care se va naşte din alegerile din Europa suntem noi şi numai noi, cei care o structurăm”, a declarat preşedinta Rassemblement national (RN, fostul FN, extremă dreapta) într-o conferinţă de presă alături de aliatul său italian Matteo Salvini, ministru de Interne.

”Asta pentru că noi suntem ataşaţi de libertatea noastră, ataşaţi de suveranitatea noastră. Noi ceilalţi, împreună, reprezentanţi ai unor diverse popoare în Europa, suntem cei care structurăm forţa politică care vizează să salveze Europa. Lucrurile să fie extrem de clare asupra acestui subiect”, a insistat conducătoarea extremei drepte franceze.

Deputatul Louis Aliot, membru a Biroului Executiv al RN şi partenerul lui Le Pen, a declarat recent că partidul său va adera ”foarte sigur” la fundaţia pe care o vrea Bannon, care a venit la congresul RN, în martie.

Matteo Salvini, liderul Ligii (extremă dreapta), l-a primit la începutul lui septembrie pe Bannon în vederea ”salvării Europei”.

Însă fosta deputată RN Marion Maréchal, pe care bannon a catalogat-o drept o ”stea în ascensiune a extremei drepte”, a declarat că îi ”este greu să distingă contururile proiectului” lui Bannon.

FPÖ (extremă dreapta) din Austria s-a arătat, la rândul lui, puţin dispus să colaboreze cu Bannon. ”Vrem să forjăm o alianţă în Europa, dar o vom face independent de USA, Rusia sau oricine altcineva”, a declarat secretarul general al formaţiunii Harald Vilimsky.

Premierul ungar populist Viktor Orban (naţionalist-conservator) a spus că el nu este ”interesat de lucruri care nu privesc Ungaria”.

Iar o întâlnire între Bannon şi preşedintele ceh Milos Zeman s-a încheiat cu un ”dezacord” pe tema taxelor vamale americane impuse Chinei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.