Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că el şi preşedintele rus, Vladimir Putin, au hotărât să se întâlnească pentru prima dată de când un avion rus de spionaj a fost doborât în Siria, luna trecută, de forţele siriene care trăgeau asupra avioanelor israeliene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul a fost făcut de Netanyahu în timpul unei întâlniri de la Ierusalim a cabinetului, unde a transmis condoleanţe familiilor victimelor atacului armat de duminică din Cisiordania, potrivit haaretz.com.

Cei doi lideri au fost de acord să se întâlnească după o lună de relaţii tensionate dintre Moscova şi Ierusalim, în urma doborârii avionului rusesc luna trecută, pentru care Israelul a fost învinuit.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Relaţiile dintre cele două ţări s-au îmbunătăţit în ultimele zile, spun surse apropiate guvernului israelian, iar în ultima perioadă este cunoscut faptul că Rusia încercă să fie mediator între Israel şi Iran.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.