Rusia este suspectată că s-ar afla în spatele îmbolnăvirii diplomaţilor americani din Cuba şi China, conform NBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform a trei oficiali americani neidentificaţi, dovezile adunate de FBI, CIA şi alte agenţii indică implicarea Moscovei. Totuşi, dovezile nu sunt destul de clare pentru ca SUA să acuze oficial Kremlinul.

Oficialii americani au comunicat în iulie că încă investighează problemele de sănătate de la ambasada americană din Cuba şi că încă nu ştiu cine este responsabil de bolile misterioase, care au început în 2016 şi au afectat 26 de americani.

Printre simptome se numără pierderea auzului, ameţeli, dureri de cap şi oboseală, lucruri caracteristice „unor traume cerebrale minore”, conform oficialilor Departamentului de Stat.

De asemenea, în iunie, Departamentul de Stat a comunicat că mai mulţi diplomaţi din China au fost aduşi în SUA din cauza faptului că aveau simptome similare.

Statele Unite consideră că ar fi putut fi folosite arme electromagnetice sofisticate asupra diplomaţilor, conform NBC.

Armata SUA a încercat să creeze arme care să contracareze pe cele folosite pentru a-i răni pe diplomaţi, inclusiv prin a testa diverse dispozitive pe animale, conform surselor NBC.

Aceste experimente ar avea loc la Baza Forţelor Aeriene din Kirtland, New Mexico.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.