Tenismenul elveţian Roger Federer, locul I ATP, l-a învins, joi, cu scorul de 6-3, 3-6, 7-6 (7), pe francezul Benoit Paire, locul 48 ATP, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de 500 de puncte de la Halle.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Federer a avut nevoie de aproape două ore pentru a trece de adversarul său. Elveţianul a salvat două mingi de meci în tie-break-ul decisivului, dar a şi ratat două, la scorul de 6-5.

În sferturi, Federer va evolua cu australianul Matthew Ebden, locul 60 ATP, care l-a întrecut, cu 4-6, 6-1, 6-2, pe germanul Philipp Kohlschreiber, locul 24 ATP.

Neînvins de 18 meciuri consecutive pe iarbă, Roger Federer are nevoie să-şi apere trofeul cucerit anul trecut la Halle pentru a se menţine pe locul I în clasamentul ATP. El este de nouă ori câştigător al competiţiei din Germania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.