Situaţia critică din zona localităţi Căpeni, judeţul Covasna, s-a stabilizat întrucât supraînălţarea şi consolidarea digurilor cu saci de pământ au condus la stoparea deversării digurilor, dar riscul de cedare a acestora rămâne în continuare ridicat din cauza fenomenului de eroziune internă, au anunţat, joi după-amiază, reprezentanţii Administraţiei Naţionale (A.N.) ”Apele Române”. Aceştia monitorizează în continuare toate cursurile de apă din judeţele aflate sub incidenţa avertizărilor cod galben şi portocaliu emise de către hidrologi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat transmis, joi dupoă-amiazăă, de către reprezentanţii A.N. ”Apele Române”sursei citate, specialiştii instituţiei au monitorizat din teren situaţia apărută în satul Căpeni, ce aparţine oraşului Baraolt, din judeţul Covasna, pentru a analiza şi evalua situaţia existentă.

Aceştia au constatat că la staţiile hidrometrice Podu Olt, Feldioara şi Hoghiz, amplasate pe râul Olt, s-au depăşit cotele de pericol.

”În momentul de faţă, situaţia în zona critică s-a stabilizat, măsurile întreprinse de personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna împreună cu echipele ISU şi membrii CLSU Baraolt (supraînălţarea şi consolidarea digurilor cu saci de pământ) au condus la stoparea deversării digurilor, dar riscul de cedare a acestora rămâne în continuare ridicat din cauza fenomenului de eroziune internă  (infiltraţii prin şi pe sub corpul digului)”, precizează reprezentanţii A.N. Apele Române.

Potrivit acestora, SGA Covasna a intervenit cu un buldoexcavator pentru deblocarea unui pod pe DJ 131 B.

”Joi, de la ora 13.00, cotele râului Olt sunt în scădere, iar la staţia hidrometrică Podu Olt se înregistra o cotă de 477 cm (CI+27cm), la staţia hidrometrică Feldioara 418 cm (cu 2 cm sub cota de inundaţie) şi la staţia hidrometrică  Hoghiz 466 cm (CI+16 cm)”, au mai precizat reprezentanţii Apele Române.

Unităţile teritoriale ale Administraţiei acţionează prin formaţiile de intervenţie cu utilaje şi materiale din stocul de apărare. Se monitorizează permanent cursurile de apă, se intervine pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a râurilor, dar şi punerea în siguranţă a punctelor critice înregistrate pe sectoarele vizate de avertizările hidrologice.

Hidrologii au emis, joi, noi avertizări cod portocaliu şi galben pentru treisprezece judeţe din centrul ţării, vizând creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, ca urmare a propagării viiturilor produse anterior, cu depăşiri ale cotelor de apărare.

Astfel,  Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a actualizat avertizarea cod galben pentru râurile din bazinele hidrografice Mureş, Târnava Mare şi Târnava Mică, Olt, Râul Negru, Călmăţui, Teleorman, Neajlov, Sabar şi Prut.

Avertizarea este în vigoare până vineri la ora 20.00 şi vizează treisprezece judeţe - Mureş, Alba, Sibiu, Harghita, Covasna, Braşov, Vâlcea, Argeş, Dolj, Olt, Dâmboviţa, Giurgiu şi Botoşani.

De asemenea, hidrologii au emis joi o nouă avertizare cod portocaliu, care va fi în vigoare până vineri la ora 12.00, pentru judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu şi Giurgiu.

Pe râurile aflate sub incidenţa acestor avertizări se vor înregistra creşteri de debite şi niveluri, ca urmare a propagării viiturilor produse anterior, cu depăşiri ale cotelor de apărare.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.