Preşedintele PSD Liviu Dragnea a spus, întrebat ce anume l-a schimbat pe Mihai Tudose, că există într-o instituţie un "personaj veninos" care a făcut mult rău. Dragnea nu a dorit să spună despre cine este vorba, precizând doar că acest personaj nu va face acelaşi lucru şi cu următorul premier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liviu Dragnea a declarat la finalul şedinţei CExN că este convins că va avea cu Mihai Tudose "exact relaţia" pe care a avut-o cu acesta înainte să fie numit premier.

Întrebat cine sau ce l-a schimbat pe Tudose, liderul PSD a vorbit despre existenţa unui "personaj veninos" dintr-o instituţie, "care a făcut şi face, în continuare, mult rău".

"Nu ştiu tot. O să tot discutăm despre asta. Colegilor mei le-am spus despre un personaj veninos dintr-o instituţie românească care a făcut foarte mult rău şi face în continuare foarte mult rău", a declarat Liviu Dragnea.

El nu a dorit să spună niciun nume, însă a dat asigurări că situaţia nu se va repeta. "Nu va face acelaşi lucru cu următorul prim-ministru", a subliniat Dragnea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.