Romanul „The Madonna of Bolton”, de Matt Cain, a fost respins de peste 30 de ori de edituri din Marea Britanie pentru că este „prea gay”, însă, după ce autorul a apelat la varianta strângerii de fonduri pentru publicare, numeroase voci s-au alăturat cauzei lui, între care cele ale unora ca David Walliams, Mark Gatiss şi SJ Watson.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„The Madonna of Bolton” spune povestea lui Charlie Matthews, care se îndrăgosteşte de Madonna în ziua în care împlineşte nouă ani, scrie The Guardian. Obsesia lui „îl urmăreşte în cele mai grele momente ale vieţii: când este persecutat la şcoală, când da admiterea la o universitate, începe o carieră în Londra, în încercarea de a-şi găsi iubiţi, în despărţiri, la maturitate”.

Strângerea de fonduri a fost demarată săptămâna aceasta prin Unbound, iar până în prezent a fost strânsă o bună parte din suma necesară publicării - 60% - şi cu susţinerea lui David Nicholls, autor al romanului „One Day”, şi al scriitoarei Lisa Jewell.

Cain, editor la revista Attitude, spune că susţinerea cărţii sale arată că există o piaţă pentru romanul comerical despre un homosexual, deşi editurile l-au refuzat pentru că este îndreptat prea mult spre clasa muncitoare şi anii 1980, „prea ancorat în cultura pop” şi „prea gay”.

Unele edituri au spus că este adresat unei nişe, în timp ce altele au susţinut că serveşte unei zone „înşelătoare” a pieţei. Ei sunt de părere că doar cei foarte inteligenţi din societate care citesc ficţiune înţeleg şi acceptă homosexualii.

Matt Cain a început să lucreze la roman în urmă cu 12 ani, iar când a fost prima dată refuzat, el a început să scrie alte două cărţi, „Shot Through the Heart” (2014) şi „Nothing But Trouble” (2015), ambele având protagonişti heterosexuali.

Editorul lui Cain de la Unbound, Katy Guest, a declarat că strângerea de fonduri pentru „The Madonna of Bolton” dezvăluie că editorii au greşit când s-au gândit că nu există public pentru ficţiune comercială cu protagonist homosexual.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.