Operatorii portuari consideră că demersul Fondului Proprietatea de a solicita preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea adoptată recent de Parlament şi care aduce modificări Ordonanţei Guvernului nr 22/1999 privind administrarea porturilor este nefondat şi reprezintă “un act de rea-credinţă, manipulare şi apărare a propriilor interese financiare”, precizând că FP este un fond de investiţii care şi-a pierdut scopul iniţial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Constanta Port Business Association a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că Fondul  Proprietatea a obţinut în ultimii 15 ani peste 40 de milioane de euro din participaţiile deţinute la societatea de administrare a Portului Constanţa, neavând nicio contribuţie la dezvoltarea infrastructurii portuare.

“Fondul Proprietatea are o contribuţie toxică. Astfel în decursul a nouă luni ale anului 2016, în Portul Constanţa, acolo unde Fondul Proprietatea a fost participant, programul de întreţinere a infrastructurii de transport naval s-a realizat în proportie de doar 12% din bugetarea aprobată la începutul anului 2016. Acest fapt s-a întâmplat ca urmare a acţiunilor Fondului Proprietatea de împiedicare a întreţinerii şi dezvoltării infrastructurii. Reamintim că, în ultimii 15 ani, Fondul Proprietatea a obţinut mai mult de 40 de milioane de euro din participaţiile deţinute la societatea de administrare a Portului Constanţa, şi nu a avut nicio contributie la întreţinerea şi dezvoltarea infrastructurii portuare aparţinând Statului Român, ci mai mult a acţionat împotriva Statului Român”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că administratorul Fondului Proprietatea încearcă să blocheze promulgarea actului normativ deoarece acesta obligă administraţiile portuare să investească peste 50% din veniturile obţinute în repararea, intreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii şi, “în consecinţă, împiedică asigurarea de beneficii gratuite Fondului Proprietatea şi administratorului sau Franklin Templeton Investment Management, prin acordarea de dividende necuvenite, având în vedere neparticiparea acestora la investiţii”.

Constanta Port Business Association precizează că reglementarea tarifelor portuare propuse prin noua lege transpune o practică europeană prin care porturile comunitare se luptă pe o piaţă concurenţială liberă, iar organismul nou creat în cadrul Consiliului Concurenţei la care Fondul Proprietatea face referire, va deţine calitatea de arbitru, exact cu privire la reglementarea tarifelor de utilizare domeniu portuar şi la relaţiile dintre operatorii portuari şi societăţile de administrare a porturilor. Operatorii portuari menţionează că un astfel de organism nu este neconstituţional, ci este propus de Comunitatea Europeană şi deja opereaza în domeniul Căilor Ferate din România.

Operatorii portuari acuză Fondul Proprietatea că prin ultimele demersuri efectuate încearcă distrugă consensul obţinut între toţi actorii reprezentativi din această industrie.

“Astfel constatăm că prin ultimele demersuri efectuate Fondul Proprietatea încearcă, în scopul apărării propriilor interese, să distrugă consensul obţinut dupa consultări îndelungate ale tuturor actorilor reprezentativi implicaţi în industria portuară. Proiectul susţinut public de comunităţile portuare de la Marea Neagră şi de la Dunăre, dar şi de către Ministerul Transporturilor şi avizat favorabil de Consiliul Concurenţei, a obţinut de asemenea consensul politic (rezultat ca urmare a votului Senatului României - un număr de 101 voturi pentru, 8 abţineri şi niciun vot împotrivă şi al Camerei Deputaţilor – un număr de 243 voturi pentru, 30 de abţineri şi niciun vot împotrivă)”, se menţionează în comunicat.

Operatorii portuari mai spun că Fondul Proprietatea şi-a pierdut scopul iniţial, iar decizia de a solicita preşedintelui României să nu promulge legea este nefondată.

“Fondul Proprietatea este un fond de investiţii care şi-a pierdut scopul iniţial, fiind un mecanism prin care, fără a se depune eforturi şi fără a realiza investiţii, se reuşeşte obţinerea de beneficii financiare substanţiale din institutiile statului cu implicare în decizii strategice. Demersul Fondului Proprietatea de a solicita Preşedintelui României să ia decizia nepromulgării legii şi să o transmită către Curtea Constituţională sau către Parlament în vederea reexaminarii, este total nefondat, fiind un act de rea-credinţă, manipulare şi apărare a propriilor interese financiare”, mai menţionează sursa citată.

Constanta Port Business Association se mai întreabă cum poate un fond de investiţii străin să blocheze un act normativ care reuşeşte după 20 de ani să definească un cadrul legal în beneficiul Portului Constanţa şi al industriilor navale.

“Ne aflăm astfel în situaţia în care ne întrebăm cum un fond de investiţii străin care activează în România, fără reprezentativitate socială şi care a obţinut în ultimii ani beneficii substanţiale din exploatarea bunurilor Statului Român, poate în continuare să încerce blocarea unui act normativ care reuşeşte, după 20 de ani, să definească un cadru legal în beneficiul portului Constanţa, al industriei navale şi al industriilor conexe, act care transparentizează deciziile administraţiilor portuare, aliniază tarifele portuare în mod concurenţial în scopul atragerii traficului de mărfuri şi a investitorilor şi care este totodată în deplin acord cu normele Uniunii Europene în materie”, se arată în încheierea comunicatului Constanta Port Business Association.

Fondul Proprietatea, acţionar la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, a transmis o scrisoare către Iohannis în care solicită preşedintelui României nepromulgarea unei legi adoptate recent de Parlament şi care aduce modificări Ordonanţei Guvernului nr 22/1999 privind administrarea porturilor, motivând solicitarea prin faptul că actul normativ ar oferi privilegii actualilor operatori portuari în defavoarea statului.

“Argumentaţia Fondului este bazată atât pe considerente de constituţionalitate, cât şi de natură economică, reliefând articole din lege care încalcă prevederi constituţionale, în plus faţă de impactul economic negativ şi privilegiile nedrepte generate în favoarea operatorilor portuari”, a precizat compania.

Dintr-o perspectivă constituţională, în viziunea Fondului, legea porturilor încalcă mai multe principii care protejează libertatea economică, economia de piaţă liberă, libertatea comerţului, concurenţa loială, precum şi nediscriminarea, întrucât legea îngheaţă chiriile la tarifele minime din prezent pentru următorii 10 ani şi favorizează un număr limitat de operatori portuari care vor beneficia de aceste tarife.

„Dispoziţiile constituţionale referitoare la realizarea justiţiei prin instanţele judecătoreşti. Legea impune înfiinţarea unui Consiliu de Supraveghere, care va avea puterea să decidă în cazul unor potenţiale conflicte între operatorii portuari şi administraţiile porturilor, creând astfel un substitut pentru instanţele de judecată, ceea ce este neconstituţional. Mai mult, deciziile Consiliului vor fi puse în aplicare imediat, conferind acestei noi entităţi puteri”, se mai arată în scrisoare.

În plus, Fondul atrage atenţia asupra considerentelor de natură economică care fundamentează necesitatea reexaminării legii de către Parlament.

„Estimările noastre arată că, numai în cazul Portului Constanţa, pierderile din încasarea chiriilor derizorii stabilite în baza tarifelor plătite in prezent de primii 5 operatori portuari ar ajunge la circa 26 milioane de euro pentru următorii zece ani. Aceşti 5 operatori ocupă 37% din suprafaţa portului şi au obţinut contractele de închiriere în urmă cu mulţi ani prin negocieri directe. Doar circa 10% din suprafaţa închiriată din Portul Constanţa a fost atribuită în circumstanţe transparente prin licitaţii publice”, a explicat directorul general al FP, Greg Konieczny.

Şeful FP a mai spus că “această lege este dedicată oligarhilor din porturi pentru a menţine în buzunarele lor bani ce altfel ar ajunge la statul român, dacă nivelul chiriilor ar fi setat de mecanismele de piaţă liberă”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.